Un tronson de 10,6 kilometri din DN29C, între intersecția cu drumul Botoșani – Dorohoi și ieșirea din Bucecea, urmează să intre în lucrări de reabilitare la începutul lunii octombrie. Investiția are o valoare de 7,5 milioane de lei, fără TVA, potrivit informațiilor transmise de senatorul PSD de Botoșani, Doina Federovici.
Lucrările sunt derulate prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar contractul a fost semnat recent de DRDP Iași.
Potrivit anunțului, intervenția vizează un sector de drum național important pentru traficul din județ, DN29C asigurând inclusiv legătura rutieră către Vama Siret. Tronsonul este utilizat și de vehicule de mare tonaj, traficul greu contribuind la degradarea carosabilului.
Proiectul prevede refacerea și curățarea stratului suport, amorsarea și așternerea unui nou covor asfaltic, completarea acostamentelor și realizarea de marcaje rutiere.
Doina Federovici susține că demersurile pentru realizarea lucrărilor au fost făcute în cadrul discuțiilor cu DRDP Iași și CNAIR. Potrivit acesteia, directorul general regional al DRDP Iași, Ovidiu Laicu, a identificat soluția pentru ca intervenția să fie realizată în această toamnă.
„Unul dintre cele mai importante sectoare de drum național din județul nostru intră în lucru la începutul lunii octombrie”, a transmis Doina Federovici.
Reabilitarea tronsonului Cucorăni – Bucecea este una dintre intervențiile programate pe infrastructura rutieră din județul Botoșani, sectorul urmând să beneficieze de un nou strat asfaltic și de lucrări conexe pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație.
Sursa: facebook/Doina Federovici














