Studenții masteranzi ai Extensiei universitare Botoșani, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, își completează pregătirea profesională prin studierea unor discipline menite să le dezvolte competențele de comunicare, negociere și management al relațiilor cu mediul de afaceri, precizează Extensia UAIC la Botoșani.
Una dintre aceste discipline este „Marketing pentru afaceri”, inclusă în programul de masterat „Negocieri – Relații publice”, organizat de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul UAIC Iași.
La una dintre întâlnirile cu masteranzii a participat prof. dr. Claudia Stoian, care le-a oferit acestora oportunitatea de a aprofunda rolul marketingului în dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre organizații și mediul economic.
În contextul unei economii aflate într-o continuă transformare, marketingul depășește sfera promovării produselor și serviciilor, devenind un instrument strategic pentru înțelegerea pieței, identificarea nevoilor consumatorilor, construirea unor relații durabile și fundamentarea deciziilor de afaceri.
Pentru viitorii specialiști în negociere și relații publice, dobândirea acestor competențe reprezintă un avantaj important, contribuind la formarea unei perspective integrate asupra comunicării, promovării și gestionării relațiilor cu diferitele categorii de public.
Prin activitățile didactice și întâlnirile cu cadrele universitare, masteratul contribuie la dezvoltarea unei comunități academice la Botoșani, în care dialogul, schimbul de experiență și pregătirea profesională ocupă un loc central.
Participarea cadrelor didactice de la UAIC Iași la activitățile desfășurate în cadrul extensiei universitare oferă masteranzilor acces la experiență academică și perspective relevante pentru viitoarea lor carieră.
Programul de masterat „Negocieri – Relații publice” este organizat de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Extensia universitară Botoșani.
Sursa: Extensia UAIC la Botoșani














