La 146 de ani de la nașterea marelui prozator român Mihail Sadoveanu, o pagină mai puțin cunoscută din viața sa readuce în atenție legătura profundă cu Valea Sebeșului, Munții Șureanu și credința ortodoxă.
Născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani, Mihail Sadoveanu rămâne una dintre personalitățile reprezentative ale literaturii române. Dincolo de opera sa literară, viața scriitorului cuprinde și un episod mai puțin cunoscut: implicarea sa, alături de prietenul său Ionel Pop, în ridicarea unei bisericuțe de lemn în Munții Șureanu, în apropierea cabanei de la Bradu-Strâmb, pe Valea Sebeșului, scrie publicația ziarullumina.ro.
În jurul anului 1927, atras de frumusețea sălbatică a zonei Șugagului, Sadoveanu a descoperit un ținut pe care avea să-l îndrăgească profund. Locurile, peisajele și atmosfera Văii Frumoasei i-au inspirat două volume importante: „Valea Frumoasei”, publicat în 1938, și „Poveștile de la Bradu-Strâmb”, apărut în 1941.
Fascinat de frumusețea Munților Șureanu, scriitorul și-a construit o cabană de vânătoare la aproximativ 1.500 de metri altitudine, cunoscută drept cabana de la Bradu-Strâmb. A numit împrejurimile „Braniștea Domnului”, considerându-le un adevărat colț de rai.
O bisericuță ridicată din dragoste pentru credință
Un episod deosebit s-a petrecut în jurul anului 1943, când Sadoveanu, retras temporar la Sebeș din cauza bombardamentelor asupra Bucureștiului, a hotărât, împreună cu Ionel Pop, să ridice o bisericuță în apropierea cabanelor.
Construită în stil maramureșean, din lemn și la dimensiuni modeste, asemenea unui paraclis, biserica a fost realizată de meșteri populari din zona Șugag și Sohodol. Printre cei pomeniți de Sadoveanu în scrierile sale se numără Sicoe, Berindei, Furdui și tânărul ucenic Avrămuț.
Lăcașul de cult a fost consacrat de Mitropolia Sibiului și a primit hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Potrivit amintirilor lui Ionel Pop, slujbele de hram erau oficiate de părintele Perianu din Șugag, în timp ce Sadoveanu îl amintește în literatura sa sub numele de Octavian Lazu.
De la bisericuța de lemn la Mănăstirea Oașa
Destinul construcției avea să fie influențat de amplele lucrări hidroenergetice desfășurate pe Valea Sebeșului în perioada 1972–1987. Construirea barajului de la Oașa a impus strămutarea clădirilor aflate în zona inundabilă, printre acestea numărându-se cabana lui Sadoveanu și bisericuța de lemn.
În jurul anului 1979, cabana a fost mutată și ulterior inclusă în structurile de protocol ale Ministerului de Interne. Bisericuța a avut însă o soartă mai complicată. Există mărturii potrivit cărora aceasta a fost grav afectată în timpul strămutării, fiind necesare lucrări importante de restaurare. Alte relatări susțin că doar o parte din lemnul vechii construcții a fost recuperată și integrată într-o biserică nouă, ridicată la o altitudine mai mare și la dimensiuni mai generoase.
Noua biserică a continuat să deservească spiritual comunitățile de muncitori de pe șantierele hidroenergetice, prin slujirea preoților din Șugag.
După încheierea lucrărilor și plecarea muncitorilor, în 1988, a apărut inițiativa înființării unei așezări monahale. Astfel a prins contur Mănăstirea Oașa, care, după o perioadă în care a fost locuită de maici, a devenit, după anul 2000, o chinovie de călugări.
Astăzi, Mănăstirea Oașa este un important reper al vieții duhovnicești din Ardeal, fiind cunoscută mai ales pentru activitățile sale misionare și pentru apropierea de tineri.
O moștenire literară și spirituală
Povestea lui Mihail Sadoveanu de pe Valea Frumoasei dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a scriitorului: atașamentul față de locurile binecuvântate ale țării și apropierea de valorile credinței ortodoxe.
Dincolo de paginile dedicate frumuseții naturii și aventurilor cinegetice, Sadoveanu a lăsat în urmă și amintirea unei bisericuțe ridicate în inima munților, alături de prietenul său Ionel Pop.
La 146 de ani de la nașterea sa, această mărturie readuce în atenție nu doar personalitatea unui mare scriitor, ci și o poveste despre prietenie, tradiție, credință și continuitate spirituală, al cărei ecou se regăsește astăzi în istoria Mănăstirii Oașa.
Sursa: ziarullumina.ro
