luni, noiembrie 9, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

O grădiniță din Cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani a fost sfințită de un sobor de preoți

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/10/2026
in Diverse, Educație, Social
140
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În data de 29 octombrie 2024, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 a avut privilegiul de a primi binecuvântarea divină asupra acestui loc special, un spațiu în care copiii din acest colț de oraș vor învăța, vor crește și își vor forma primele amintiri și prietenii.

Slujba specială de sfințire a grădiniței a fost oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte:

Alte articole

Lucrările la viitoarea biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani au fost reluate. 26 de tone de fier-beton, pregătite pentru noua etapă a construcției

Lucrările la viitoarea biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani au fost reluate. 26 de tone de fier-beton, pregătite pentru noua etapă a construcției

09/11/2026
Din data de 1 octombrie 2025, Modern Calor începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Botoșani

AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2026–2027

09/11/2026

– Pr. Constantin Iordache, preot paroh al Parohiei „Sfântul Pantelimon”, de care aparține grădinița;

– Pr. Mihail Ulman, preot paroh la Parohia vecină „Sfinții Apostoli” II, ANL Cișmea;

– Pr. Marian Macuc, preot paroh la Parohia Pacea, iubitor de copii și organizator a multor evenimente pentru aceștia;

– Pr. Ionuț Simionică, preot paroh la parohia Mesteacăn și soțul unei educatoare.

Prin acest moment de sfințire, prin harul lui Dumnezeu, preoții au împărtășit copiilor și tuturor celor prezenți, cuvinte de înțelepciune și rugăciuni pline de speranță.

„Prin prezența și binecuvântarea preoților, grădinița noastră devine nu doar un spațiu de învățare, ci și un loc ocrotit de harul lui Dumnezeu, unde copiii vor fi mereu protejați și călăuziți pe drumul cunoașterii și al iubirii”, au spus reprezentanții Grădiniței.

Viziunea Grădiniței PP Nr. 22, Botoșani este de a asigura copiilor condiţii optime de învăţare, de a dezvolta competenţe şi capacităţi de comunicare eficientă şi de a forma atitudini necesare integrării şi adaptării la schimbare.

Pentru ca cei mici să beneficieze de numeroase oportunităţi, Grădiniţa cu program prelungit nr. 22 Botoșani se axează și pe dezvoltarea unor parteneriate cu reprezentanţi ai mediului academic, mediului economic şi socio-cultural.

Articolul anterior

 „ Daruri care împodobesc viața”. Campanie caritabilă în Protopopiatul Dorohoi

Articolul următor

Rugăciuni pentru victimele Colectiv, miercuri, la locul tragediei din 2015

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Lucrările la viitoarea biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani au fost reluate. 26 de tone de fier-beton, pregătite pentru noua etapă a construcției

Lucrările la viitoarea biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani au fost reluate. 26 de tone de fier-beton, pregătite pentru noua etapă a construcției

de editor-dariusdamian
09/11/2026
0

Lucrările de construire a viitoarei biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o...

Din data de 1 octombrie 2025, Modern Calor începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Botoșani

AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2026–2027

de editor-dariusdamian
09/11/2026
0

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială-ANPIS le reamintește persoanelor singure și familiilor cu venituri reduse că pot solicita ajutorul...

Scrisoarea trimisă către cer – Povestea emoționantă din copilăria Sfântului Nectarie

de editor-dariusdamian
09/11/2026
0

Puțini cunosc povestea impresionantă a copilăriei Sfântului Nectarie, pe numele său de botez Anastasie. Încă de mic, acesta a cunoscut...

Ierarhii care poartă numele Sfântului Nectarie își serbează ocrotitorul spiritual

Doi ierarhi ortodocși români își sărbătoresc ocrotitorul spiritual de praznicul Sfântului Nectarie de la Eghina

de editor-dariusdamian
09/11/2026
0

Luni, 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, unul dintre cei mai iubiți sfinți...

Articolul următor
Rugăciuni pentru victimele Colectiv, miercuri, la locul tragediei din 2015

Rugăciuni pentru victimele Colectiv, miercuri, la locul tragediei din 2015

ARTICOLE RECOMANDATE

Racla cu moaștele Sf. Pantelimon aduse din Grecia a ajuns la Mănăstirea Hadâmbu

Racla cu moaștele Sf. Pantelimon aduse din Grecia a ajuns la Mănăstirea Hadâmbu

1 an ago
Memorialul Ipotești angajează inginer de sistem debutant

La Ipotești începe laboratorul internațional de vară „Ipoteze”, dedicat colaborării în sectorul cultural

3 luni ago
„A murit mila”. Mărturia unei ucenice despre ultimele zile ale Sfântului Sofian de la Mănăstirea Antim

„A murit mila”. Mărturia unei ucenice despre ultimele zile ale Sfântului Sofian de la Mănăstirea Antim

1 an ago
Botoșani găzduiește Finala Campionatelor Naționale de Haltere Juniori II U17

Botoșani găzduiește Finala Campionatelor Naționale de Haltere Juniori II U17

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1218 distribuiri
    Share 487 Tweet 305
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    679 distribuiri
    Share 272 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Arhimandrit Ioan Harpa: „Să ne întoarcem la casele noastre schimbați”. Predică la Duminica după Nașterea Domnului

Arhimandrit Ioan Harpa: „Sfinții niciodată n-au fost singuri, iar dorul după ei nu se stinge niciodată”. Cuvânt de învățătură la sărbătoarea Sfântului Nectarie

09/11/2026
Lucrările la viitoarea biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani au fost reluate. 26 de tone de fier-beton, pregătite pentru noua etapă a construcției

Lucrările la viitoarea biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani au fost reluate. 26 de tone de fier-beton, pregătite pentru noua etapă a construcției

09/11/2026
Din data de 1 octombrie 2025, Modern Calor începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Botoșani

AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2026–2027

09/11/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței