Credincioșii din Botoșani sunt invitați să participe, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, la un pelerinaj organizat de Parohia Pacea, care va include obiective religioase și istorice din zona Constanței și din București.
Potrivit organizatorilor, deplasarea va începe în data de 29 noiembrie, la ora 11:00, din Botoșani, cu destinația Constanța, unde participanții vor fi cazați.
Programul zilei de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, va cuprinde vizite la mai multe lăcașuri de cult din Dobrogea. Pelerinii vor ajunge la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, la Mănăstirea Peștera Sfântului Ioan Casian și la Mănăstirea Dervent, urmând ca seara să ajungă la București, unde este prevăzută cazarea.
Pe 1 decembrie, participanții vor avea ocazia să ia parte la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, inclusiv la parada militară de la Arcul de Triumf. Programul mai include vizitarea Catedralei Naționale, a Mănăstirii Sfântul Nectarie și a Catedralei Patriarhale, înaintea întoarcerii spre Botoșani.
Organizatorii transmit că prețul pelerinajului nu a fost stabilit încă, acesta urmând să fie comunicat ulterior, după primirea ofertei pentru transport și în funcție de numărul persoanelor înscrise.
Cei interesați să participe se pot înscrie printr-un mesaj pe WhatsApp, preot Marian Macuc, la numărul 0753 723 189. Organizatorii precizează că locurile sunt limitate.
Pelerinajul propune îmbinarea experienței spirituale dedicate Sfântului Apostol Andrei cu participarea la evenimentele prilejuite de Ziua Națională a României, sub mesajul: „Împreună pe drumul credinței și al României!”
Sura: Parohia Pacea














