Copiii sunt invitați, în această săptămână, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, unde va fi prezentat spectacolul „Punguța cu doi bani”, după binecunoscuta poveste a lui Ion Creangă.
Reprezentațiile sunt programate joi, 24 septembrie 2026, și duminică, 27 septembrie 2026, de la orele 11:00 și 12:30. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.
Regia artistică îi aparține lui Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Alin Macovei Moraru. Din distribuție fac parte Oana Asofiei, Andrei Bordianu, Renata Voloșcu, Ana Apetrei, Alin Gheorghiu, Marius Rusu și Florin Iftode.
Spectacolul urmărește aventurile cocoșului moșneagului, care își apără cu istețime punguța cu doi bani găsită, dar și povestea babei care ajunge să descopere consecințele zgârceniei și lăcomiei. Prin intermediul personajelor și al întâmplărilor pline de umor, cei mici sunt încurajați să descopere lecții despre bunătate, istețime și respect față de ceilalți.
„Punguța cu doi bani” le reamintește spectatorilor, într-o formă accesibilă celor mici, că lăcomia nu aduce lucruri bune și că, prin inteligență și perseverență, chiar și situațiile dificile pot fi depășite.
Prețul unui bilet este de 20 de lei. Biletele pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix sau de pe site-ul Teatrului „Vasilache”, la secțiunea „Cumpără Bilet”. Acestea pot fi cumpărate și de la sediul instituției, de marți până vineri, între orele 10:30 și 12:30, precum și de la casa de bilete înaintea spectacolului, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole este permis cu 30 de minute înainte de ora de începere
Sursa: Teatrul Vasilache
















