Parohia Podeni a găzduit recent o seară duhovnicească deosebită, desfășurată în cadrul Concursului Național Catehetic 2026, având ca temă „Familia creștină, taina unirii în Hristos”. Evenimentul a reunit numeroși credincioși, copii și reprezentanți ai comunității locale, alături de nouă preoți din cercul misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.
Invitatul special al întâlnirii, părintele conferențiar Bogdan-Ionuț Azamfirei, responsabil de catehizare în Protopopiatul Botoșani, a susținut o conferință despre rolul familiei creștine în societatea contemporană. Acesta a subliniat importanța iubirii jertfelnice, a unității în Hristos și a păstrării valorilor autentice într-o lume tot mai marcată de individualism.
Evenimentul a inclus și un moment artistic și duhovnicesc susținut de copiii din Parohia Podeni și Parohia Vlădeni, coordonați de părintele Mihai Pânzariu. Aceștia au participat în cadrul proiectului „Familia – altarul viu al iubirii smerite și darnice”, interpretând pricesne care au emoționat publicul prezent.
La activitate a fost prezent și primarul comunei, Gavril Costel-Cătălin, care a apreciat implicarea comunității și importanța unor astfel de inițiative pentru întărirea valorilor morale și spirituale.
Organizatorii au subliniat că scopul întâlnirii a fost evidențierea familiei ca „biserică mică”, loc esențial pentru formarea spirituală a omului. Seara duhovnicească de la Podeni se înscrie într-o serie de activități menite să sprijine educația religioasă și consolidarea comunității locale.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune și recunoștință, participanții apreciind inițiativa și exprimând dorința ca astfel de întâlniri să continue.
Sursa: Slova Creștină de Dorohoi















