joi, septembrie 24, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Veşti bune pentru botoșăneni: Ajutor de până la 500 de lei pe lună pentru încălzire. Cine poate primi banii de la stat

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
16/09/2026
in Social
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Veşti bune pentru românii cu venituri mici. Chiar înainte de venirea sezonului rece, statul acordă și în acest an ajutorul pentru încălzirea locuinței. Cei care se încadrează în condițiile impuse, vor primi ajutor pentru plata facturilor, precizează observatornews.ro.

Românii cu venituri mici pot primi și iarna aceasta ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Sprijinul se acordă în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, iar suma se alocă în funcție de venituri, dar și de sursa de încălzire. 

Alte articole

Doi tineri de la Așezământul „Sf. Leontie de la Rădăuți” și-au întemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii

Doi tineri de la Așezământul „Sf. Leontie de la Rădăuți” și-au întemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii

24/09/2026
(Video) Familia la căpătâiul bolnavului – Protos. Maxim Morariu, în dialog cu Pr. Constantin Lupașcu

(Video) Familia la căpătâiul bolnavului – Protos. Maxim Morariu, în dialog cu Pr. Constantin Lupașcu

24/09/2026

Ajutoarele pornesc de la 250 de lei pe lună pentru gaze naturale, până la 500 de lei pentru energie electrică și 320 de lei pentru lemne și alți combustibili. Persoanele care doresc să beneficieze de aceste ajutoare trebuie să depună la primărie cererile și declarațiile pe proprie răspundere, actele de identitate, certificatele de naștere ale copiilor, dacă este cazul, certificatul de căsătorie și un document care să ateste că locuința le aparține sau că au dreptul să o folosească.

Sunt necesare și documente care să prezinte totodată sumele care intră în casă în luna respectivă, precum talonul de pensie sau adeverința de salariu. Iar pentru gaze trebuie să aibă la îndemână și ultima factură. Foarte important, aceste cereri trebuie depuse până pe 20 ale lunii, tocmai pentru a beneficia de acest ajutor, chiar din luna respectivă.

Sursa: observatornews.ro

Tags: încălzire
Articolul anterior

A încetat din viață Ionel Petrișoru, unul dintre maeștrii dansului popular botoșănean

Articolul următor

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a sfințit Crucea-monument închinată Eroilor Neamului în localitatea satul Alexandru cel Bun din județul Iași

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Doi tineri de la Așezământul „Sf. Leontie de la Rădăuți” și-au întemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii

Doi tineri de la Așezământul „Sf. Leontie de la Rădăuți” și-au întemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii

de editor-dariusdamian
24/09/2026
0

Biserica Așezământului pentru copii „Sf. Leontie de la Rădăuți” a găzduit recent o cununie mai specială: tinerii Gabriel și Petronela,...

(Video) Familia la căpătâiul bolnavului – Protos. Maxim Morariu, în dialog cu Pr. Constantin Lupașcu

(Video) Familia la căpătâiul bolnavului – Protos. Maxim Morariu, în dialog cu Pr. Constantin Lupașcu

de editor-dariusdamian
24/09/2026
0

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2026 să fie proclamat, în Patriarhia Română, „Anul Omagial al...

Sprijin financiar de peste 38,7 milioane lei pentru crescătorii de animale

Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale

de editor-dariusdamian
24/09/2026
0

APIA - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul...

Cât este venitul minim de incluziune în 2026 și cine poate beneficia de ajutorul social

AJPIS Botoșani: Plăți pentru beneficiarii de asistență socială din luna august

de editor-dariusdamian
24/09/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a achitat, pentru luna august, beneficii de asistență socială în valoare totală...

Articolul următor
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a sfințit Crucea-monument închinată Eroilor Neamului în localitatea satul Alexandru cel Bun din județul Iași

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a sfințit Crucea-monument închinată Eroilor Neamului în localitatea satul Alexandru cel Bun din județul Iași

ARTICOLE RECOMANDATE

În urmă cu 48 de ani trecea la Domnul Patriarhul Justinian

Aproape jumătate de secol de la trecerea în veșnicie a Patriarhului Justinian Marina

6 luni ago
„Tabăra din pridvorul satului” organizată în Parohia Vlădiceni, județul Neamț

„Tabăra din pridvorul satului” organizată în Parohia Vlădiceni, județul Neamț

1 an ago
Grădiniţa cu Program Prelungit „Şotron” Botoșani anunță înscrierile pentru anul școlar 2026–2027

Grădiniţa cu Program Prelungit „Şotron” Botoșani anunță înscrierile pentru anul școlar 2026–2027

4 luni ago
Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața

Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1200 distribuiri
    Share 480 Tweet 300
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    676 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Vorona, premiată la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”

Vorona, premiată la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”

24/09/2026
Doi tineri de la Așezământul „Sf. Leontie de la Rădăuți” și-au întemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii

Doi tineri de la Așezământul „Sf. Leontie de la Rădăuți” și-au întemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii

24/09/2026
(Video) Familia la căpătâiul bolnavului – Protos. Maxim Morariu, în dialog cu Pr. Constantin Lupașcu

(Video) Familia la căpătâiul bolnavului – Protos. Maxim Morariu, în dialog cu Pr. Constantin Lupașcu

24/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței