Realizatoarea de film documentar religios Ștefania Iordache vine în studiourile Paseist unde, alături de Alexandru Stănescu, discută producția documentarului „Îngerul Pustiei -Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”.
Aflăm detalii impresionante despre viața Sfintei Elisabeta, canonizată în primăvara acestui an (2026), despre nevoințele sfintei în Munții Giumalău, mărturiile monahilor și ierarhilor care au cunoscut-o, viziunea iadului pe care a avut-o în timpul unui cutremurător moment de moarte clinică.
Interviul cu realizatoarea Ștefania Iordache este centrat pe documentarul „Îngerul Pustiei – Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”, dar și pe ideea mai largă a cinematografiei creștin-ortodoxe și a modului în care poate fi prezentată viața unui sfânt fără a o transforma într-un spectacol senzaționalist.
Ștefania Iordache explică faptul că filmul duhovnicesc este un gen aparte, în care regizorul trebuie să se retragă într-o anumită măsură și să lase mărturia, atmosfera și duhul ortodox să vorbească. Portretul unui sfânt nu trebuie idealizat artificial și nici încărcat cu detalii inutile. Importantă este transmiterea unei experiențe și a unui mesaj duhovnicesc.
Un punct central al discuției îl reprezintă Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, prezentată ca o femeie sensibilă, dar în același timp extraordinar de puternică, care a dus o viață de nevoință și rugăciune în Munții Giumalău. De-a lungul vieții, ea nu a fost întotdeauna înțeleasă de cei din jur. Interviul subliniază tocmai contrastul dintre aparențele exterioare ale unei persoane și profunzimea vieții sale spirituale.
Unul dintre cele mai impresionante elemente ale documentarului este mărturia despre experiența de moarte clinică și viziunea iadului. Iordache spune că aceasta a fost chiar prima secvență importantă pe care a lucrat-o. Experiența este pusă în legătură cu imaginea Judecății de Apoi și cu întrebarea asupra felului în care omul își trăiește viața. Filmul nu urmărește însă să exploateze această relatare pentru senzațional, ci să provoace reflecție.
Interviul vorbește și despre întâlnirea realizatoarei cu Sfânta Elisabeta și despre mărturiile celor care au cunoscut-o. Sunt evocate inclusiv relația ei cu duhovnicul și faptul că Sfântul Cleopa i-ar fi dat binecuvântarea pentru viața de pustnicie. Filmările de arhivă cu sfinți contemporani sunt considerate deosebit de importante deoarece păstrează o legătură vizuală directă cu oameni care au trăit în vremuri apropiate de ale noastre.
O altă temă este relația dintre suferință și apropierea de Dumnezeu. Viața Sfintei Elisabeta este prezentată ca o cale în care încercările, nevoința și confruntarea cu răul nu sunt scopuri în sine, ci fac parte dintr-un parcurs spiritual. Filmul invită astfel spectatorul să privească diferit suferința și fragilitatea omului.
Sunt discutate și aspecte cinematografice neobișnuite: animalele întâlnite de sfântă în pustie, imaginile filmate în munți și asemănările pe care interlocutorii le observă cu anumite producții cinematografice contemporane. Este amintit inclusiv Grizzly Man, ca punct de comparație pentru relația dintre om și lumea sălbatică.
În partea finală, discuția revine la moștenirea Sfintei Elisabeta și la faptul că moaștele sale se află la Mănăstirea Pasărea. Canonizarea ei în 2026 este prezentată ca un moment important, iar documentarul capătă astfel și rolul de a păstra și transmite mărturia despre o sfântă contemporană.
În esență, interviul nu este doar despre realizarea unui film. Este despre dificultatea de a transforma o viață duhovnicească profundă într-o experiență cinematografică fără a o simplifica sau a o transforma în spectacol. Iar Sfânta Elisabeta este prezentată ca o figură prin care documentarul vorbește despre pustnicie, suferință, rugăciune, moarte, Judecata de Apoi și, în cele din urmă, despre sensul vieții creștine.
Sursa: Alexandru Stănescu
