Sursa: Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani organizează, în perioada 9–14 noiembrie 2026, o nouă ediție a Zilelor Bibliotecii, eveniment care aduce în prim-plan lectura, cartea și rolul bibliotecii în viața comunității. Timp de șase zile, publicul botoșănean este invitat să participe la activități educative și culturale, întâlniri cu elevi și preșcolari, expoziții tematice și o lansare de carte.
Programul pregătit de instituție cuprinde numeroase activități realizate în colaborare cu grădinițe și școli din municipiul Botoșani. Prin intermediul acestora, copiii sunt încurajați să descopere universul cărților, să își dezvolte imaginația și creativitatea și să privească biblioteca drept un spațiu al cunoașterii și al întâlnirilor.
Evenimentele debutează luni, 9 noiembrie, la ora 10:30, la Filiala Limbi Străine, cu activitatea „Povești cu gust de dovleac la bibliotecă!”, la care vor participa preșcolarii de la Grădinița P.P. nr. 5 și elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 13 Botoșani, grupa „Fluturașii”.
Marți, 10 noiembrie, de la ora 10:00, Filiala nr. 1 Primăverii găzduiește activitatea „Cartea în viața mea”, dedicată elevilor clasei a III-a C de la Școala Gimnazială nr. 13.
Miercuri, 11 noiembrie, la Filiala nr. 2 Grivița, copiii de la Grădinița P.P. nr. 22 vor participa, de la ora 10:30, la „Misiunea secretă: Vânătorii de povești în lumea cărților”.
Ziua de joi, 12 noiembrie, va fi una dintre cele mai bogate în activități. De la ora 10:00, la Filiala nr. 2 Grivița, este programată întâlnirea „Povești în bibliotecă”, urmată, de la ora 11:00, la Filiala nr. 1 Primăverii, de activitatea „Aniversarea Bibliotecii în Culori și Cadre de poveste”. În cadrul acesteia, elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială nr. 13 vor transforma poveștile în benzi desenate, prin proiectul „Creionul magic”.
Tot joi, de la ora 13:00, Filiala nr. 2 Grivița va găzdui activitatea „Biblioteca, prietena noastră”, la care vor participa elevii clasei a II-a B, Step by Step, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani.
Vineri, 13 noiembrie, programul continuă la Secția de împrumut pentru copii, unde, de la ora 10:00, preșcolarii de la Grădinița „Licurici” și Grădinița P.P. nr. 6 vor lua parte la activitatea „Popas la bibliotecă”. În aceeași zi, de la ora 13:00, la Filiala Limbi Străine, elevii clasei a V-a B de la Școala Gimnazială nr. 7 vor descoperi Franța prin imagini, în cadrul activității „On découvre la France en images!”.
Manifestările se vor încheia sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 10:00, în Sala de lectură, cu lansarea volumului „Poezii – răbufniri lirice ale unui sexagenar”, semnat de Gabriel Balașa.
Cinci expoziții tematice, dedicate cărții și lecturii
Pe lângă activitățile interactive, în perioada 9–13 noiembrie, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani va organiza cinci expoziții tematice, găzduite de diferite secții ale instituției.
La Centrul de informare comunitară, vizitatorii vor putea descoperi expoziția de articole de presă „Biblioteca, între pagini și vremuri”. Sala de lectură va găzdui două expoziții: „Fiecare carte, o comoară!”, dedicată monografiilor din județul Botoșani, și „Lumea în pagini: Memorii, Jurnale, Știință”.
La Secția de împrumut carte pentru copii va fi amenajată expoziția „Biblioteca poveștilor magice”, în timp ce Secția de împrumut pentru adulți va propune publicului „Refugiul cititorilor: cărți de citit într-o viață”.
Prin această ediție a Zilelor Bibliotecii, instituția botoșăneană își propune să apropie publicul de carte și lectură și să promoveze biblioteca drept un spațiu viu, deschis tuturor generațiilor.














