La 1 august, în garnizoanele din țară este marcată împlinirea a 100 de ani de la înființarea armei tancuri, o armă esențială a Armatei României.
Intuind avantajele oferite de carele de luptă, pe parcursul anului 1919, Ministerul de Război a solicitat guvernului francez achiziţionarea a 225 de ”care luptă”. În acest sens, a fost trimisă la centrul de la Ambronay o ”comisie” militară română, pentru achiziţionarea de tancuri uşoare, potrivit site-ului forter.ro.
În luna iunie 1919, însă, la solicitarea colonelului Traian Pascal, s-a aprobat reducerea numărului la 72 de care, motivând că ”în stadiul în care se găseşte acum organizarea acestor maşini de război, ele nu pot fi utilizate individual în operaţiuni tactice rapide”, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).
Prima ”Şcoală franceză de care de asalt pentru ofiţerii şi trupa română” urma să fie înfiinţată la garnizoana militară din Mihai Bravu (judeţul Giurgiu), dar, în urma verificării condiţiilor existente acolo, s-a dispus înfiinţarea ei la Giurgiu, aceasta începând să funcţioneze la 21 iulie 1919, însă cu un număr redus de personal, cadrele şcolii române fiind instruite de către francezi.
În aceeaşi perioadă, au început demersurile pentru pregătirea Şcolii de Care de Asalt la Mihai Bravu, ale cărei cadre de instrucţie aveau să fie române, aprobarea în acest sens fiind dată la 1 august 1919, prin rezoluţia generalului Răşcanu.
Pregătirea personalului de specialitate a continuat la Giurgiu, înfiinţându-se aici, la 1 octombrie 1919, Batalionul carelor de asalt, prima formaţiune de tancuri a Armatei Române. Datorită spaţiului insuficient de la Giurgiu, la 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea batalionului la Târgovişte, iar la 1 ianuarie 1921, a luat fiinţă Regimentul de Care de Luptă. La 1 noiembrie 1939, a fost înfiinţat Regimentul 2 Care de Luptă, cu garnizoana la Târgu Mureş.
