La 10 noiembrie, în anul 1843, domnitorul Gheorghe Dimitrie Bibescu a întreprins o călătorie la Istanbul şi, la înapoiere, a adus în ţară patru tunuri de calibru 80 mm, dăruite în semn de preţuire de către sultan, pentru ca “să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti“.
Ca urmare, la 10 noiembrie 1843, prin Porunca Domnească nr. 198, se legifera înfiinţarea primei baterii de artilerie a Ţării Româneşti. Într-un interval de timp relativ scurt, artileria română a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, potrivit site-ului unitischimbam.ro.
În anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi până la războiul pentru independenţă din anul 1877 s-au pus bazele organizării artileriei române moderne, înzestrării acesteia cu tehnică de luptă la nivelul celor mai dezvoltate state din Europa acelui timp şi pregătirii specialiștilor în concordanţă cu evoluţia artei militare.
Modernizarea artileriei române este concepută și realizată prin prisma principalelor tendințe conturate în acest sens pe plan mondial, precum și pentru îndeplinirea cerințelor de capabilitate și interoperabilitate cu structurile similare ale armatelor statelor membre ale NATO.
