Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, în județul Brașov, într-o familie de țărani iobagi din Transilvania.
Din cauza unei boli de inimă, începe şcoala abia la vârsta de 14 ani, în perioada 1832-1836, urmând clasele primare la Liceul Romano-Catolic din Odorheiul Secuiesc. În următorii patru ani a fost elev la Gimnaziul din Blaj, apoi, în anii 1840 şi 1841, a studiat la Liceul Episcopal din Blaj, precizează publicația newsweek.ro.
Etapa blăjeană are o deosebită importanţă pentru existenţa lui Aron Pumnul, prin viaţa aspră trăită aici, dar şi prin educaţia şi morala în care erau pregătiţi elevii.
În perioada 1841-1842, îşi termină studiile liceale la Liceul Piariştilor din Cluj, unde este coleg cu Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian, Petru Dobra, Iacob Mureşianu şi alţi viitori fruntaşi ai Revoluţiei de la 1848.
În anul 1843, este numit profesor de filosofie la Blaj, apoi, în același an este trimis ca bursier la Universitatea „Sf. Barbara” din Viena, pentru a studia Teologia, iar în paralel aprofundează cursuri de filosofie, istorie și filologie. Studentul ardelean a obținut de-a lungul celor patru ani de studiu calificative maxime la aproape toate materiile.
La Viena, întemeiază Societatea Teologilor Români, una din formele precursoare ale Societăţii România Jună, creată în 1871, în „Almanahul” căreia Eminescu îşi va publica, în anul 1883, poemul Luceafărul, capodopera sa lirică.
În timpul studiilor vieneze, Aron Pumnul trimite revistei lui George Bariţiu, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, primul său studiu de lingvistică, „Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva”.
În anul 1846, revine de la Viena şi își reia activitatea de profesor de filosofie la gimnaziul din Blaj, la fosta catedră a lui Simion Bărnuţiu.
Începe o colaborare strânsă cu Timotei Cipariu – pedagog, lingvist, istoric, teolog și orientalist, preşedintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, membru fondator al Academiei Române, „părintele filologiei române” – , alături de care înfiinţează gazetele „Organul luminărei” – în 1847 -, primul ziar românesc cu litere latine și „Învățătorul poporului” – un an mai târziu.
Fruntaș al Revoluției de la 1848, condamnat la moarte
A participat activ la Revoluția de la 1848 – 1849 din Transilvania, având un rol important, mobilizator, în întrunirea primei adunări populare din 30 aprilie 1848, care a precedat adunarea națională din luna mai de pe Câmpia Libertății şi care a rămas cunoscută sub numele de „Adunarea din Duminica Tomii”.
Datorită participării sale la revoluţie, după înfrângerea acesteia, Aron Pumnul este condamnat la moarte de către puterea maghiară stăpânitoare în Transilvania acelor ani, refugindu-se în Muntenia, unde participă la revoluţia paşoptistă din această provincie, fiind numit de Nicolae Bălcescu în funcţia de comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat, cu misiunea de a explica poporului spiritul noii Constituţii.
Odată cu intrarea trupelor otomane şi ţariste în cele două principate, comisarii de propagandă sunt nevoiţi să ia calea exilului, iar Aron Pumnul s-a refugiat la Cernăuţi.
În Bucovina continuă să militeze cu înflăcărare pentru drepturile sociale și naționale ale românilor, să promoveze cultura națională, fapte pentru care a fost numit „apostol al românismului”. Aici se va afla în cercurile de boieri patrioţi Hurmuzachi.
La 12 februarie 1849, devine profesor suplinitor de limba română la Institutul teologic, ținând gratuit cursuri și la gimnaziu până în 1852, când a fost numit profesor definitiv.
În această perioadă își reia activitatea publicistică, fiind redactorul secţiunii româneşti a ziarului „Bucovina”.
Îl are ca elev pe Mihai Eminescu
Tot la Cernăuţi, Aron Pumnul va obţine aprobarea autorităţilor pentru a organiza un ciclu de conferinţe literare, în care a vorbit despre originea latină a limbii şi a poporului român.
În anul 1850, Aron Pumnul, adept al etimologismului, publică, la Cernăuți, lucrarea „Convorbiri între un tată și fiul lui asupra limbei și literelor românești”.
Este numit, apoi, prin concurs, primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți („Ober-Gymnasium”), unde îl are elev pe Eminescu – tânărul poet care, la moartea lui, avea să scrie emoţionanta elegie „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Aron Pumnul a întemeiat prima bibliotecă de cărţi româneşti, găzduită chiar în casa lui, printre elevii care aveau grijă de această bibliotecă numărându-se şi Mihai Eminescu, care din anul 1865, se va afla în gazdă la mentorul său.
Aron Pumnul a trecut la Domnul la 12 ianuarie 1866, la doar 48 de ani, la Cernăuți, pe fondul unei afecţiuni grave la inimă cu care se născuse. În clipele de final, i-a stat la căpătâi Mihai Eminescu, care, la moartea dascălului şi mentorului său, scria, aşa cum aminteam, poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”.
Sursa: newsweek.ro
