Constantin C. Giurescu, istoric şi om politic, membru titular al Academiei Române, s-a născut la Focşani, la 26 octombrie 1901.
A absolvit cursurile Facultăţii de Istorie şi Geografie din Bucureşti, unde, în 1925, şi-a luat doctoratul în Litere şi docenţa în Istoria românilor, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Între 1923-1925 a fost membru al Şcolii Române din Paris. A fost profesor la Facultatea de Litere şi apoi la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, şi, de asemenea, a conferenţiat la universităţi din Marea Britanie şi SUA. La Columbia University a ţinut primul curs de civilizaţie românească. A fost, de asemenea, ministru de stat (1939-1940), ministru al Propagandei Naţionale (1940), ministru al Cultelor şi Artelor (1940), potrivit site-ului unitischimbam.ro.
Situaţia predării academice a ştiinţelor istorice a cunoscut o dezvoltare excepţională în preajma primului război mondial şi mai ales în perioada interbelică, în contextul dezvoltării cunoscute de istoriografia românească, care se remarcă printr-o succesiune de istorici români remarcabili: Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Constantin C. Giurescu, Gheorghe Bratianu (1940-1947)
Constantin C. Giurescu este fondatorul Institutului de Istorie Naţională (1941) şi al „Revistei istorice române” (1930). Prodigioasa sa activitate ştiinţifică privind mai ales istoria românilor, apoi geografia istorică sau istoria socială şi economică, s-a concretizat în numeroase lucrări monografice şi de sinteză, precum „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la moartea lui Ferdinand” (1943), „Transilvania în istoria poporului român” (1967), „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi” (1971, în colab.), „Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (1967), „Istoria oraşului Brăila din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” (1968), „Relaţiile economice dintre români şi ruşi până la Regulamentul Organic” (1947), „Formarea poporului român” (1973), „Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” (1970) etc. Este coautor la lucrările „Istoria României în date” şi „Istoria învăţământului în România. Compendiu” ş.a.
A fost ales membru titular al Academiei Române la 1 martie 1974. A murit la Bucureşti, la 13 noiembrie 1977. AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
