marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

15 august 1896 – S-a născut regizorul de teatru şi film Sică Alexandrescu

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
15/08/2026
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București. Pasiunea pentru teatru exista deja în familia sa. Tatăl său, Vasile Alexandrescu, era actor la Teatrul Național din București. Astfel că, după absolvirea liceului Sf. Sava, Sică Alexandrescu a început imediat să lucreze în teatru. A fost mai întâi regizor de culise la Național, unde a lucrat la spectacolul „Patima roșie” – punerea în scenă a piesei scrise de Mihai Sorbul – în care a debutat Elvira Popescu. A lucrat apoi ca director de scenă al Teatrului Național din Cluj, al Teatrului de Comedie din București, iar din 1947, a fost regizor la Naționalul bucureștean. Spre finalul carierei, a preluat și conducerea Teatrului din Brașov, care-i poartă numele din 1994.

Filmul „O scrisoare pierdută”, pe care Alexandrescu l-a regizat împreună cu Victor Iliu, a fost una dintre primele și cele mai reușite ecranizări ale operei lui Caragiale, fiind preluarea unei reprezentații de succes de la Teatrul Național. A fost de asemenea și principala creație care a pecetluit până astăzi notorietatea regizorului Sică Alexandrescu, care a murit la 6 august 1973 la Cannes, în Franța. 

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

La 17 septembrie 1948, la Teatrul Național din București a avut loc premiera comediei „O scrisoare pierdută”, cu  distribuția: Marcel Anghelescu (Ghiță Pristanda), Costache Antoniu (Cetățeanul turmentat), Niki Atanasiu (Nae Cațavencu), Radu Beligan (Agamiță Dandanache), Nicolae Brancomir (Iordache Brânzovenescu), Alecandru Critico (Ștefan Tipătescu), Ion Finteșteanu (Tache Frafuridi), Ion Ulmeni (Zaharia Trahanache), Eugenia Zaharia (Zoe Trahanache). Scenografia și costumele erau realizate de W. Siegfried. Alexandru Giugaru avea să apară mai târziu în rolul Trahanache, la premiera din 22 iunie 1956, când rolul lui Tipătescu era jucat de Constantin Bărbulescu, iar rolul lui Zoe era deținut de Cella Dima și Elvira Godeanu. Regizorul Sică Alexandrescu a semnat și ecranizarea de succes a piesei „Bădăranii“ (1960), după piesa omonimă scrisă de Carlo Goldoni. „Bădăranii” este un spectacol de autor, traducerea și regia artistică aparținând lui Sică Alexandrescu. Cu o distribuție de zile mari, din care fac parte Alexandru Giugaru, George Calboreanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Tanți Cocea, Cella Dima, Eugenia Popovici, Silvia Dumitrescu-Timică, Niky Atanasiu, spectacolul a fost înregistrat la Radio (data difuzării în premieră: 5 ianuarie 1958) și la Televiziune (1960).

Sursa: cinemagia.ro

Tags: Sică Alexandrescu
Articolul anterior

PS Teofil de Iberia a slujit în Parohia Almería din Spania

Articolul următor

Cuvântul zilnic: Nu vă grăbiți, luați decizii

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
Cuvântul zilnic:Tristețea

Cuvântul zilnic: Nu vă grăbiți, luați decizii

ARTICOLE RECOMANDATE

Pomenirea filantropului Anastasie Bașotă, ctitorul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Pomârla, Protopopiatul Dorohoi

Pomârla sărbătorește hramul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților”

5 luni ago
Încă o zi de rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, în cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Ioan cel Nou

Încă o zi de rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, în cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Ioan cel Nou

4 luni ago

27 martie 2008 – A încetat din viață George Pruteanu, lingvist și eseist român

7 luni ago
10 august 1875 – A fost pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia

10 august 1875 – A fost pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia

3 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței