Gala Galaction, pe numele său real Grigore Pişculescu, s-a născut la 16 aprilie 1879, în satul Dideşti din Teleorman, fiind primul fiu al familiei lui Nicolae Pişculescu, care se trăgea dintr-o familie bogată de aromâni, mama sa fiind fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roşiorii de Vede.
Încă din primii ani ai vieţii a fost atras de biserică, familia sa învăţându-l tainele Sfintei Scripturi şi dragostea de Dumnezeu.
A absolvit şcoala generală în satul natal, apoi a urmat şcoala de la Roşiorii de Vede, iar în iunie 1890, s-a înscris la Liceul ”Sf Sava” din Bucureşti, unde avea să-l cunoască pe Tudor Arghezi, de care îl va lega o prietenie profundă pentru tot restul vieţii.
Se spune că atât de bun prieten era cu Arghezi, încât Galaction, fiind cu un an mai mare, pentru a putea fi colegi, a ales să repete un an.
Anii de liceu i-au prilejuit descoperirea unei pasiuni intense pentru literatură şi primele încercări literare.
După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Litere, fiind atras de o carieră didactică. Tot atunci, a început să frecventeze cercul literar al lui Alexandru Macedonski.
Însă în primul an de facultate, pleacă în pelerinaj la mănăstirile din Moldova, unde devine fascinat de viaţa monahală. Tot atunci adoptă pseudonimul literar Gala Galaction, după o inscripţie întâlnită pe zidul uneia dintre mănăstirile vizitate – Mănăstirea Neamţ, prcizează site-ul rador.ro.
Drept urmare abandonează Facultatea de Litere, înscriindu-se la cursurile Facultăţii de Teologie, iar pseudonimul său literar urma să devină numele său de călugăr după ce va fi intrat în monahism.Doar că o întâmplare aparte a făcut ca viitorul său la mănăstire să fie pus pe plan secund: aflat în pelerinaj la Mănăstirea Agapia, fiind însoţit de N.D. Cocea, Galaction o cunoaşte pe verişoara acestuia, pe nume Zoe Marcoci, care era mai tânără cu 11 ani, de care se îndrăgosteşte iremediabil. A urmat o perioadă de corespondenţă intensă între cei doi, apoi a urmat căsătoria, în anul 1903 şi renunţarea lui Galaction la viitoarea sa viaţă monahală. Gala Galaction – Conferinţa „Emoţie religioasă”, susţinută la radio, la 8 august 1941
A urmat absolvirea facultăţii de Teologie, teza sa de licenţă fiind intitulată „Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic”.
Apoi, alături de prietenul său Tudor Arghezi, Galaction a avut o activitate publicistică intensă, editând revistele „Cronica” şi „Spicul”, în perioada 1915-1918.
La vârsta de 43 de ani, este hirotonit preot, în perioada 1922-1926, a activat ca misionar în Arhiepiscopia Bucureştilor, iar între anii 1926-1941, a fost profesor titular la Catedra de Introducere şi Exceza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău, unde, mai târziu, a devenit decan.
În perioada 1928-1934, realizează cea mai importantă misiune a sa, după o muncă titanică, traducerea Sfintei Scripturi din ebraică şi greacă, în limba română. Traducerea a fost realizată şi cu sprijinul părintelui Vasile Radu, iar lui Galaction îi aparţin cărţile deuterocanonice, lov şi Noul Testament.
În anul 1941, se întoarce la Bucureşti, unde este numit profesor la catedra de Exegeza Vechiului Testament, la Facultatea de Teologie, până în anul 1947.
În anul 1947, renunţă la postul de profesor universitar, este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Academiei Române.
În anul 1954, Gala Galaction a fost ales membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi tot atunci, devine deputat în Marea Adunare Naţională, poziţie din care a militat pentru neimplicarea politicului în activitatea bisericii.
Un an mai târziu este ales membru de onoare al Academiei Române.
De-a lungul vieţii, părintele Gala Galaction va realiza numeroase călătorii şi pelerinaje, ajungând în Ţara Sfântă, Ungaria, Italia, Grecia şi Egipt.
În perioada 11 septembrie 1898 – 11 septembrie 1955, Gala Galaction a umplut nouă caiete de manuscrise, în care a consemnat evenimentele şi trăirile din viaţa preotului şi scriitorului, dând naşterea unui amplu Jurnal, cea mai amplă scriere memorialistică din literatura română, scriitorul încredinţând manuscrisele Jurnalului, spre păstrare şi publicare postumă, celor patru fiice ale sale.
A realizat o excepţională activitate literară şi publicistică, materializată în volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului.
Dintre lucrările sale teologice pot fi menţionate „Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului” – în 1926, „Cartea creștinului ortodox” – 1926, „Meditare la rugăciunea domnească adică Tatăl nostru” – în 1927, „Răbdare și nădejde – conferință” – în 1928, „Psaltirea proorocului și împăratului David. Traducerea preoților Vasile Radu și Gala Galaction” – 1929, „Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinței” – 1930, „Biblia Românească” – 1943, „Epistola lui Aristeia” – în 1948, în fapt Discursul de recepție la Academia Română, „Din exegeza Noului Testament” – 1948.
Printre lucrările sale literare laice, amintim volumul de nuvele şi schiţe „Bisericuța din Răzoare” – 1914, „Eminescu” – 1914, „Clopotele din mănăstirea Neamțu” – 1916, „La țărmul mărei (Reverii. Note)” – 1916, „Răboj pe bradul verde” – 1920, „Toamne de odinioară” – 1924, „Caligraful Terțiu. Adevăr și închipuire” – 1929, romanul „Roxana” – 1930, „Papucii lui Mahmud” – 1931, romanul în două volume „La răspântie de veacuri” – 1935, fantezia dramatică „Rița Crăița” – 1942, volumul de nuvele şi foiletoane „În grădinile Sf. Antonie” – 1942, şi memorialul de călătorie „Mangalia” – 1947.
Pentru activitatea sa excepţională, a fost recompensat cu mai multe premii şi distincţii:
Premiul Academiei Române – în 1915, Premiul Societății Scriitorilor Români – 1933, Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a – 1934, Premiul Național Literar – 1935, Premiul Național pentru proză – 1942, Medalia „Meritul Cultural” în grad de comandor – 1947 şi Ordinul Muncii, clasa I – 1954.
În urma unei congestii cerebrale, își va petrece ultimii ani de viață în pat.
Gala Galaction a trecut la Domnul la 8 martie 1961, la București, fiind înhumat, două zile mai târziu, la Mănăstirea Cernica.
Jurnalul său avea să fie publicat, postum, în trei volume, în perioada 1973-1980, însă din cauza cenzurii comuniste, capitole întregi au fost oprite de la tipărire.
Abia în anul 1997 apărea a doua ediţie a Jurnalului lui Gala Galaction, de data aceasta manuscrisele fiind publicate integral.
Şi fiindcă în întreaga sa viaţă a fost un om credincios şi a umblat prin lume, o piaţetă din Ierusalim îi poartă numele, ca semn de apreciere a contribuţiei aduse la promovarea înţelegerii dintre evrei şi creştini. Mai mult, Gala Galaction rămâne în istoria sionismului din România ca un strălucit apărător al evreilor, deşi nu era evreu. A colaborat, nu întâmplător şi nu sporadic, ci intens şi pasionat la presa evreiască din România: la „Lumea evree” a lui I. Brucăr, „Mântuirea” lui A.L. Zissu (în 1919-1922), la „Adam” a lui I. Ludo, (din 1929 până în 1932), a colaborat în 1945 la „Răspântia” lui I. Ludo. De asemenea, s-a manifestat activ în favoarea evreilor, în împrejurări istorice deosebit de grele.
Gala Galaction a fost şi unul dintre cei mai de seamă conferenţiari prezenţi în emisiunile Radiodifuziunii. În anul 2005, Editura Casa Radio lansa audiobook-ul „Învăţătură veche la vremuri noi. Conferinţe radiofonice (1935-1958)”, o carte care oferea cititorilor şansa să parcurgă conferinţele radiofonice ale părintelui Galaction şi, mai mult, să asculte, pe CD-ul încorporat, trei înregistrări rare, realizate de autor la microfonul Radiodifuziunii, precum şi preţioase mărturii ale contemporanilor despre fascinanta sa personalitate, toate desprinse din Fonoteca de Aur. Întreaga operă radiofonică a lui Galaction din perioada 1935-1958, dezvăluia nu doar un remarcabil prozator, eseist şi memorialist, dar îndeosebi un purtător de însemn şi mesaj teologic. Antologia cuprindea, în exclusivitate, documentele păstrate în Arhivele scrise şi sonore ale Radioului public.
Sursa: rador.ro
Sursa video: Muzica, Poezie si Literatura
