Paul Cretzoiu a fost un botanist, briolog, micolog, lichenolog și pteridolog român cu specializarea pentru briofite, lichenofite, pteridofite și spermatofite.
Paul a fost al șaselea copil al inginerului Alexandru Cretzoiu. A făcut studiile primare în București. Tot aici a urmat și cursul gimnazial la liceele Gheorghe Șincai și apoi la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București. Lipsa de mijloace i-a pus stavilă continuării oficiale, dar nu l-au împiedicat să devină un bun specialist în botanică, precizează site-ul bionomia.net.
În anul 1926, a intrat practicant la reprezentanța uzinelor de produse chimice și farmaceutice „Chinoin“ din Viena, unde a avut și rolul de a observa care sunt efectele practice ale aplicării produselor firmei în combaterea bolilor la plante. După ce a părăsit acest post în 1930, a fost angajat drept conservator-preparator la Herbarul Laboratorului de Botanică al Facultății de Silvicultură din București, funcție pe care a deținut-o până în 1941. În acest an și-a întrerupt activitatea profesională, pentru a cerceta Orientul, Persia, China și Tibetul, punând la cale împreună cu câțiva prieteni o expediție. Prima țintă ar fi fost oprirea la Bagdad.
Dar expediția nu s-a putut face, din cauză că nu i s-a acordat viza, neavând situația militară clarificată sau, probabil, pentru că a vrut să meargă spre Orient. Scopul ar fi fost să se adună material de animale marine, mai ales din cele ușor conservabile și să erborizeze plante, toate etichetate spre a putea fi apoi valorificate ca material științific documentar. Neputând pleca în grup, nu a renunțat la idee, ci a plecat singur, fără pașaport, până la Istanbul. Aici, fiind descoperit, a fost constrâns să se întoarcă în Bulgaria pe unde trecuse în Turcia.
În Bulgaria, ca să scape probabil de urmările trecerii frauduloase a frontierei, a intrat frate la mănăstirea Rila pentru scurt timp. În timpul șederii în Bulgaria a fost angajat apoi la „Institutul Botanic al Facultății Agronomice din Sofia”, la profesorul Nicolai Andreev Stoianov (1883-1968), unde a lucrat la aranjarea herbarului criptogamic (1934-1935). Cu această ocazie a strâns material și însemnări pentru unele note și articole asupra florei Peninsulei Balcanice, publicate mai târziu la reîntoarcerea în țară. Tot în acest timp a mai făcut o escapadă, trecând în Crimeea la Simferopol, de unde, de asemenea a fost constrâns să se reîntoarcă, neîndeplinind formele necesare.
Revenit în România și-a reluat postul la Politehnica din București, activând de asemenea ca preparator la I.C.E.F. (Institutul de Cercetări și Experimentație Forestieră). În calitate de conservator al herbarului politehnicii, i-au trecut prin mână, determinând, revizuind sau introducând vreo 10.000 de coli de herbar. O parte din acest material a fost recoltat de el în diferite excursii. La plecarea lui, herbarul de plante angiosperme ajunseseră la peste 30.500 de coli de herbar. Alături de aceasta, a mai organizat un herbar de licheni care a cuprins câteva mii de coli. După cât se știe, acesta a fost cel mai complet din țară în categoria aceasta, alături de cel din Cluj.
La 1 noiembrie 1941, a demisionat din ambele funcții în institutele științifice și a trecut la o fabrică de conserve alimentare la Arad în calitate de director tehnic, un serviciu ce l-a deținut până la 29 februarie 1943. În acest timp n-a părăsit preocupările botanice, ci din contră, a adunat material de plante din jurul Aradului, iar câtva timp detașat, fiind la Cernăuți, a făcut și aici același lucru. Se pare că și trecerea în acest post l-a întreprins mai ales spre a-și putea desăvârși studiile botanice. Când a intrat la fabrica de conserve de la Arad, a urmărit să se detașeze cu postul la Viena, la o filială existentă acolo. Aici a vrut să-și adâncească studiile botanice și să-și ia diploma de doctor în specialitatea pe care o îndrăgise.
A început corespondența de înscriere la doctorat la secția liberă a Universității din Viena. După mărturisirea lui, a fost primit. Plecarea din țară însă nu i s-a admis din cauza stării de război (1941). Dezamăgit, a reziliat contractul cu fabrica din Arad și a lucrat apoi câtva timp la „Chiroptica”, în București, pentru a reintra la I.C.E.F. în februarie 1945, angajat cu contract pe timp de 5 ani cu titlul de conservator al herbarului, în rang de șef de lucrări cu o gradație.
Din nenorocire, debilității organice i s-a suprapus o congestie pulmonară. Starea sănătății lui neameliorându-se, a fost internat în spital. În urma șederii îndelungate și a unor operații suferite, a încetat din viață mult prea devreme, la vârsta de doar 36 de ani.
Poate modestia sau un sentiment de jenă l-ar fi împiedecat pe talentatul Paul Cretzoiu la început să-și arate meritele. Mai târziu, când începuse a fi cunoscut între specialiști și apreciat, n-a făcut-o probabil dintr-un sentiment de mândrie de cercetător și om de știință. În tot cazul avea încrederea în propria sa muncă și conștiința valorii ei.
Sursa: bionomia.net
