Comunitatea globală de afaceri sărbătorește Ziua Internațională a Clientului pe 19 martie. Cu acest prilej, diverse organizații din lume își rezervă timp pentru a mulțumi clienților, vizitatorilor și partenerilor lor, inclusiv online.
În anul 2010, oamenii de la o companie din Lituania, au dezbătut ideile de celebrare a aniversării acesteia. Având în vedere cât de importanți sunt clienții pentru orice afacere, ei au stabilit, în cele din urmă, să le mulțumească acestora cu ocazia acestei aniversări. De vreme ce există tot felul de aniversări ciudate, ba chiar nebunești, lumea nu marca, totuși, una în cinstea clienților, precizează site-ul agroland.ro.
Așadar, prima sărbătorire a Zilei Internaționale a Clienților s-a desfășurat pe 19 martie 2010 și a fost un eveniment de succes, la care a participat chiar și președintele Lituaniei.
Tot mai multe companii s-au alăturat acestei celebrări. Rusia a adoptat-o și ea, și, în decursul a câțiva ani, organizații din toată lumea și-au inclus Ziua Internațională a Clientului în calendarul evenimentelor lor speciale. Dar, când și cum a început această tradiție de recunoaștere și apreciere a loialității clienților?

Potrivit unei teorii, această tradiție a debutat la finele secolului al XVIII-lea, când vânzătorii cu amănuntul americani au pornit să dea jetoane din cupru ce urmau a fi răscumpărate cu prilejul unor cumpărături viitoare. Din păcate, s-a dovedit că cuprul era prea scump pentru a fi folosit în acest scop, așa că astfel de jetoane de fidelitate au dispărut treptat.
Ideea că programele de fidelizare au o dublă menire (ca instrumente de marketing și că „mulțumiri” pentru cumpărători) a devenit tot mai populară. Oamenii au început să ofere diferite stimulente ca un fel de „mulțumesc” pentru achiziționarea produselor lor.
Sursa: agroland.ro
Sursa video: Concentrix Romania














