Miron Cristea s-a născut la 20 iulie 1868, în orașul Toplița, județul Harghita, într-o familie de țărani români ortodocși, primind la botez prenumele Ilie. În paralel cu studiile, Ilie Cristea a desfășurat o susținută activitate publicistică, colaborând la ziarele Telegraful Român, Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei.
A fost secretar al Societății studențești „Petru Maior”. Ilie Cristea a devenit membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah.
La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel. La 21 noiembrie 1909 Miron Cristea a fost ales ca episcop ortodox al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu și instalat în scaunul episcopal la 3 mai 1910. În această calitate s-a remarcat prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria.
Astfel, printre altele, a apărat energic școlile confesionale ortodoxe românești din Banat de încercările guvernului ungar de la Budapesta de a le desființa. La sfârșitul primului război mondial, Miron Cristea a participat, în calitate de episcop ortodox al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dând actului Marii Uniri binecuvântarea Bisericii creștine.
Legea pentru înființarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925, Prea Fericitul Patriarh Miron fiind investit și înscăunat la 1 noiembrie 1925 și devenind astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc.
În calitatea sa de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:
– revigorarea revistei „Biserica Ortodoxă Română”;
– înființarea la București a publicației eparhiale „Apostolul”, acest exemplu generalizându-se și în alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
– a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
– a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat unele seminarii și a pus bazele altora noi.
– a sprijinit activitatea filantropică prin crearea „Fondului Milelor”, sprijinirea tinerilor teologi plecați la studii în străinătate.
