marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

2025 – Retrospectiva unei împreună-lucrări în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
31/01/2026
in Religie, Reportaj
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

„Buna chivernisire, respectarea rânduielii canonice, transparența instituțională și fidelitatea față de tradiția administrativă a Bisericii au fost reperele, expresiile unei conștiințe a slujirii, prin care folosirea eficientă a resurselor devine sprijin real pentru misiunea pastorală.”

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, cel care prin viața pământească bineplăcută lui Dumnezeu și sfârșitul martiric s-a arătat a fi călăuzitor spre mântuire și însoritor al sufletelor celor care i-au înălțat rugăciuni cu evlavie, a fost și în anul 2025 ocrotitor al Cetății Sucevei și al eparhiei binecuvântate încă de la începutul secolului al XV-lea cu prezența sfințitoare a cinstitelor sale moaște, scrie Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Mare făcător de minuni, sfântul mult iubit al Moldovei s-a arătat grabnic ajutător și în ceea ce a însemnat activitatea administrației bisericești a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în anul ce tocmai s-a încheiat, întreaga lucrare fiind prezentată în ultima zi a lunii ianuarie 2026 în cadrul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Evenimentul a ilustrat bogata activitate desfășurată în „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, cele două tematici, comemorativă și omagială, completând în mod firesc direcțiile de acțiune menite să vină în întâmpinarea nevoilor eparhiei sucevene.

Întrunirea a fost așezată dintru început sub semnul rugăciunii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc, clerici și mireni, fiind prezenți la slujba de Te-Deum săvârșită în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. Prin ierurgia care a urmat Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii s-a adus mulțumire Multmilostivului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor din cuprinsul eparhiei și pentru toate lucrările împlinite în anul care s-a încheiat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

În incinta Centrului Eparhial a avut loc apoi Ședința de lucru a celor cinci comisii ale adunării, potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române: Comisia administrativ-bisericească, Comisia culturală și educațională, Comisia economică, bugetară și patrimonială, Comisia social-filantropică și Comisia organizatorică, juridică și de validare.

În continuare, în Sala „Pimen Arhiepiscopul”, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a urmat ședința în plen și prezentarea rapoartelor, precum și vizionarea filmului realizat de Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial, „2025 – Retrospectiva unei împreună-lucrări în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților”. Materialul a oglindit numeroasele împliniri și diversele inițiative derulate pe parcursul anului precedent în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin sectoarele de resort și instituțiile partenere.

Alături de activitatea celor doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, a fost evidențiată lucrarea Cancelariei Eparhiale, condusă de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, care a asigurat legătura permanentă dintre chiriarh și structurile administrative, precum și cu Patriarhia Română, celelalte eparhii, autoritățile publice și persoanele din afara instituției.

Activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a desfășurat în rânduiala unei lucrări tainice, adesea nevăzute, dar fără de care cele văzute nu ar putea dăinui. Dacă slujirea liturgică și întâlnirea vie cu credincioșii dau chipul văzut al Bisericii în lume, există și o misiune deopotrivă necesară și binecuvântată: rânduiala administrativă, activitatea pastorală, edilitară, cultural-educațională, buna chivernisire și grija social-filantropică. În această lucrare, fiecare sector, fiecare departament și fiecare protopopiat își împlinește slujirea asemenea mădularelor unui trup viu, unit în aceeași chemare.

Dintre principalele realizări amintim sprijinul copiilor, vârstnicilor și persoanelor aflate în situații de risc, în cadrul unor proiecte sau concerte caritabile, dar și ajutorul oferit în arealul Broșteni prin campania umanitară demarată în urma inundațiilor devastatoare din luna iulie 2025 care au lăsat în urmă pagube uriașe, dar și multă durere. Prin implicarea directă a clerului din cele cinci protopopiate ale eparhiei și prin generozitatea a numeroși oameni cu suflet mare, s-a reușit construirea integrală a două case și repararea altor trei locuințe afectate de calamitate.

Eparhia a fost prezentă încă din prima zi de intervenție în zonele afectate, implicându-se în ajutorarea directă a sinistraților prin participarea echipelor de preoți și credincioși, inclusiv cu echipamentul necesar, la acțiunile de deblocare a căilor de acces și de evacuare a apei, aluviunilor și deșeurilor forestiere care au invadat casele și curțile și oferirea de produse alimentare neperisabile, de igienă personală și de curățenie. Totodată, au fost asigurate două mese zilnic atât sinistraților, cât și echipelor de intervenție, pompieri, jandarmi, voluntari și toți cei aflați în linia întâi.

Lucrarea administrației eparhiale s-a subsumat deopotrivă calendarului eparhial de activități teologice, culturale, educaționale, mediatice și catehetice și programului-cadru al anului omagial și comemorativ. La nivel educațional au continuat activitățile și proiectele implementate în anii precedenți, punându-se accent în mod deosebit pe formarea continuă a clericilor, pe examenele și interviurile organizate la nivel eparhial, dar și pe parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, privind ora de Religie.

Fundația de sector „Dosoftei Mitropolitul” a angajat în acest an derularea a două proiecte cu fonduri europene. Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 vor fi construite două centre multifuncționale în proximitatea Liceului Teologic, respectiv în comuna Mitocul Dragomirnei, de care vor beneficia cel puțin 500 de copii din zonă și din familii defavorizate.

Întreaga activitate didactică, metodică, educațională și culturală s-a subscris Parteneriatului Școală-Biserică și obiectivului strategic anual, crearea de contexte culturale, colaborative de exersare a valorilor în ora de Religie, și dezideratelor de afirmare a identității educaționale și misionare în anul omagial. Au continuat proiectele adresate elevilor, profesorilor și părinților, devenite tradiție în eparhia Sucevei și Rădăuților, dezvoltându-se totodată noi programe, multidimensionale.

Esențială pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost și intensificarea transmiterii mesajului evanghelic în rândul credincioșilor de toate vârstele, iar în contextul actual, oferirea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber de calitate pentru copiii, tinerii și credincioșii parohiilor sucevene. Pe tot parcursul anului s-au desfășurat școli și întâlniri catehetice, tabere, campionate de șah, competiții de fotbal masculin și feminin, ateliere, excursii de documentare ș. a.

De asemenea, au fost coordonate și organizate proiecte diverse, cu impact semnificativ, inițiative proprii și în parteneriat: simpozioane naționale și internaționale, lansări de carte, festival de carte veche, vernisaje, concursuri eparhiale, conferințe misionar-pastorale.

O altă componentă importantă a reprezentat-o activitatea edilitară a Bisericii, reflectată în construirea de biserici, case parohiale și sociale, restaurarea, consolidarea și pictarea locașurilor de cult, construirea de noi clopotnițe sau restaurarea celor existente.

În același registru al bunei chivernisiri și al dezvoltării instituționale s-a reușit atragerea și gestionarea finanțărilor nerambursabile și a celor de la bugetul de stat. S-au promovat, contractat și implementat proiecte cu finanțare europeană și de la bugetul de stat în valoare de 34,5 milioane de euro pentru unitățile de cult și ONG-urile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în domeniile: patrimoniu, social și energie verde.

Alături de Părintele Arhiepiscop, la eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, reprezentanții Cancelariei și Administrației Eparhiale, membrii de drept ai comisiilor Adunării Eparhiale, dar și membrii onorifici, reprezentanți ai instituțiilor publice, dintre care amintim pe domnul Gheorghe Șoldan, Președinte al Consiliului Județean Suceava, și pe domnul Traian Andronachi, Prefectul Județului Suceava.

Contribuția, dăruirea și munca întregului aparat administrativ, în cadrul Centrului Eparhial ori al Adunării Eparhiale, ipostaziate în filmul retrospectiv, dar și în volumul cu un format grafic de excepție, tipărit la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însumând peste 500 de pagini, Raport de activitate în anul 2025, au fost apreciate unanim de către participanți în cadrul ședințelor de lucru pe comisii și a celei în plen, cât și prin luările de cuvânt.

„Pilonii activității pe care s-a fundamentat activitatea anului precedent sunt responsabilitatea, seriozitatea, conștiința slujirii și spiritul de colaborare, valori esențiale pentru o cultură instituțională sănătoasă, în care munca este respectată, iar implicarea personalului este apreciată.”

Alături de clerici din Permanența Consiliului Eparhial, le-au vorbit celor prezenți despre buna colaborare și bogatul rod al acestuia domnul Gheorghe Șoldan, Președintele Consiliului Județean Suceava, și domnul prefect Traian Andronachi, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, generalul de brigadă în rezervă Ion Burlui, președinte al Filialei Județene „Plăieșii” Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, membrii de drept ai Adunării, Mihai Lițu, șeful Ocolului Silvic Breaza, și Valentin Luță, primarul localității Horodnic de Sus.

Mesajul Înaltpreasfințitul Părinte Calinic la vreme de bilanț a debutat cu gândul de recunoștință îndreptat spre Bunul Dumnezeu, „Izvorul a tot binele, Cel Care a rânduit timpul, a făcut roditoare osteneala și a purtat de grijă Arhiepiscopiei în fiecare activitate desfășurată în anul încheiat de curând”.

Punctând faptul că Biserica nu evaluează pentru a contabiliza, ci pentru a înțelege mai bine modul în care slujirea sa răspunde chemării evanghelice, Înaltpreasfinția sa a subliniat că evaluarea activității administrative devine un act de responsabilitate spirituală, prin care se recunoaște ceea ce s-a realizat cu binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și ceea ce necesită îmbunătățire, aprofundare sau reorientare.

„Rezultatele obținute în anul 2025 reprezintă rodul unui efort colectiv, susținut și riguros. Ierarhi, vicar, consilieri, protopopi, exarhi, stareți, starețe, clerici, monahi și monahii, profesori de religie și inspectori școlari, susținuți de autoritățile locale și centrale, au colaborat, asumându-și responsabilitățile cu profesionalism.

Această lucrare comună a demonstrat că administrația bisericească nu este o structură separată de viața Bisericii, ci un instrument care susține și întărește misiunea ei. Este important să subliniem și faptul că cei care și-au împlinit cu conștiinciozitate responsabilitățile funcției în lucrarea Bisericii au contribuit direct la credibilitatea și buna funcționare a instituției. Spun aceasta pentru că mulți dintre cei enumerați nu s-au limitat doar la îndeplinirea strictă a atribuțiilor administrative de la Centrul Eparhial, ci au înțeles să fie prezenți activ și în viața parohiilor și mănăstirilor, în relația cu credincioșii și în realizarea dimensiunii liturgice, pastoral – misionare, sociale, culturale, edilitare etc.”

Înainte de a mulțumi tuturor celor care au lucrat cu profesionalism, care și-au asumat atribuțiile cu acribie și care au contribuit, fiecare după putere, la împlinirea misiunii Bisericii, chiriarhul locului a reliefat consolidarea cultului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, începută încă din anul 2020. „Prin evenimente liturgice, culturale și pastorale, prin procesiunile în întreaga eparhie și prin implicarea în activități care au pus în valoare mărturia sa, s-a contribuit la cultivarea evlaviei și la întărirea identității spirituale a eparhiei. Prezența în viața Arhiepiscopiei a Sfântului ei ocrotitor, Marele Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, nu este una simbolică, ci, dimpotrivă, vie, care întărește credința, responsabilitatea și unitatea celor chemați să slujească Biserica.”

A urmat votarea și aprobarea raportului anual de către membrii Adunării Eparhiale, întreaga întrunire reprezentând validarea eforturilor depuse în ultimele douăsprezece luni de ostenitorii Centrului Eparhial în realizarea proiectelor propuse pentru ținutul ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou.

În semn de apreciere și recunoștință pentru dragostea, susținerea și jertfa arătate lui Hristos și semenilor, oaspeții au primit din partea Centrului Eparhial mai multe daruri, între care volumul Decaloguri la Triod, Penticostar și Octoih. Repere morale în căutarea sensului, semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, și Zilnicarul pentru gânduri, gusturi și fapte bune 2026, conceput în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine, care îmbină planificarea zilnică cu inspirația spirituală, „agendă ideală pentru cei care doresc o viață mai rânduită, mai liniștită și mai apropiată de Dumnezeu”.

Toți cei prezenți au primit în dar Diploma „Mitropolit Vladimir de Repta”, ca semn al prețuirii și binecuvântării pentru râvna arătată față de Biserică, în contextul împlinirii a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației.

Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei, Preamilostivul Dumnezeu să binecuvânteze cu bucuria mântuirii pe toți cei care și în anul care tocmai s-a înscris în veșnicie s-au ostenit în lucrarea jertfelnică a Bisericii de pe aceste meleaguri. Cele realizate în anul 2025 determină administrația eparhială să privească cu încredere spre viitor, rugându-l pe sfântul mult iubit al Moldovei, marele făcător de minuni Ioan, să fie în continuare mijlocitor înaintea Tronului Ceresc, pentru a ajuta la împlinirea celor încă nedesăvârșite și la adăugarea multor altora, spre slava lui Dumnezeu și binele întregii eparhii.

Au consemnat Daniela Livadaru și Irina Ursachi

Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Tags: suceava
Articolul anterior

Sfintele femei din luna februarie (I)

Articolul următor

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor 2026 | comunicat de presă

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor 2026 | comunicat de presă

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor 2026 | comunicat de presă

ARTICOLE RECOMANDATE

Arhimandrit Ioan Harpa: „Omul deosebește o zi de alta, dar Domnul judecă toate zilele la fel”. Predică la Duminica a șasea după Rusalii

Arhimandrit Ioan Harpa: „Omul deosebește o zi de alta, dar Domnul judecă toate zilele la fel”. Predică la Duminica a șasea după Rusalii

1 an ago
Arhimandrit Ioan Harpa: „Mântuitorul Iisus Hristos a fost ascultător părinților Săi”. Predică la Botezul Domnului

Arhimandrit Ioan Harpa: „Nu pot intra în Rai decât cei care au har”. Predică la Duminica a doua din Postul Mare

8 luni ago
Au fost publicate rezultatele înainte de contestații la examenul de bacalaureat

Evaluarea națională pentru elevii clasei a VIII-a începe luni, 23 iunie 2025

1 an ago
Ambalajul reutilizat ar putea avea o garanție similară cu SGR-ul

Ambalajul reutilizat ar putea avea o garanție similară cu SGR-ul

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței