George Vâlsan (n. 21 ianuarie 1885, București — d. 6 august 1935, Carmen Sylva, Constanța) a fost un geograf și etnograf român, membru titular (1920) al Academiei Române. Și-a făcut studiile la București, Berlin și Paris. A fost profesor la universitățile din Iași, Cluj și București; președinte al Societății etnografice române și director al Institutului de geografie din Cluj, pe care l-a înființat și în jurul căruia a înființat o școală geografică românească, potrivit site-ului unitischimbam.ro.
S-a ocupat de probleme de geografie generală („Sensul geografic ca știință”, editat postum), de geomorfologie („Câmpia Română”, 1915) de geografie umană („O fază în popularea țărilor românești”, 1912), de istorie a geografiei („Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir”, 1926, pe care a descoperit-o în Biblioteca Națională de la Paris), de etnografie („O știință nouă: etnografia”, 1927), de toponimie, de biogeografie etc.
George Vâlsan a conceput geografia ca o știință a marilor ansambluri teritoriale, privite în întregul lor, prin integrarea elementelor componente în unitatea din care fac parte. Teza sa de doctorat, „Câmpia Română” (1915), lucrare fundamentală a literaturii geografice românești, este primul studiu al unei mari unități geografice, în bună măsură actual și azi mai ales prin aprecierea rolului pe care l-au avut subsidențele locale în dispunerea rețelei hidrografice ți în evoluția reliefului.
Prin această lucrare el a pus, în același timp cu Constantin Brătescu, bazele geomorfologiei moderne în România. Savant de reputație mondială, Vâlsan a reprezentat România în numeroase congrese internaționale de geografie, în care a deținut funcții importante. Este considerat unul din făuritorii entografiei moderne naționale grație operelor sale cu un caracter teoretico-metodologic precum si activitati privind orientarea cercetarii etnografice atat pe teren cat si in muzee.
