sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

21 noiembrie 1918 – S-a născut Constantin Galeriu, preot, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
20/11/2024
in Cultură
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie. Un intelectual și un predicator desăvârșit, dar și un model de creștin milostiv care, de multe ori, se întorcea desculț acasă – pentru că-și dăruia încălțările sărmanilor. 

Părintele Constantin Galeriu s-a născut în ziua de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși, județul Bacău. A urmat școala primară în comuna natală, apoi Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, între anii 1930-1938. A terminat la Facultatea de Teologie din București în 1942 și a continuat studiile până în 1973, când a devenit doctor în teologie, cu lucrarea „Jertfă și răscumpărare, scrie doxologia.ro.

Alte articole

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

Între anii 1943-1947 a fost numit preot în satul Podu Văleni, județul Prahova – apoi, până în 1973, a slujit la Biserica Sfântul Vasile din Ploiești. Împreună cu preoteasa Argentina, Părintele Galeriu a crescut și a educat patru fii: pe Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.

În timpul dictaturii comuniste, părintele a fost în permanență urmărit şi supravegheat de autorităţi – pentru că deranja prin predicile sale mărturisitoare și curajoase. Pentru convingerile sale religioase și umanitare, părintele a fost chiar arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești între 7 august și 7 septembrie 1950, precum și între 16 august 1952 și 23 octombrie 1953. Începând cu 16 ianuarie 1953, a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar în octombrie a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București.

Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector și profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din București – și din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din capitală. Din anul 1992 a fost profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea din București. A continuat să activeze în perioada 1988-2003 a ca profesor consultant și îndrumător pentru teze de doctorat.

A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, iar la 1 ianuarie 1990 a fost numit de către Preafericitul Teoctist în funcția de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A fost Preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF, membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana”, preşedinte al Fundaţiei „Elena Doamna”, preşedinte al aşezământului „Sfântul Stelian” – pentru ocrotirea copiilor străzii, membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Delphi” – pentru recuperarea bolnavilor psihici.

A scris numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse în limbi de circulație internațională.

Părintele Constantin Galeriu a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003, la București și a fost înmormântat în curtea Bisericii Sfântul Silvestru. 

Articolul anterior

21 noiembrie – Ziua Mondială a Salutului

Articolul următor

Azi debutează manifestările dedicate Zilei Naţionale

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

„Noaptea Muzeelor la Sate”, la Memorialul Ipotești

Zilele Europene ale Patrimoniului, la Memorialul Ipotești

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a dat startul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-o serie de...

Articolul următor
Azi debutează manifestările dedicate Zilei Naţionale

Azi debutează manifestările dedicate Zilei Naţionale

ARTICOLE RECOMANDATE

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – 386 de ani de la sfințire, simbol al credinței și culturii românești

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” – 386 de ani de la sfințire, simbol al credinței și culturii românești

1 an ago
23 mai 1871 – S-a născut Garabet Ibrăileanu, critic, istoric și teoretician literar român

23 mai 1871 – S-a născut Garabet Ibrăileanu, istoric literar, eseist și pedagog

4 luni ago
Inaugurarea noului sediu al ISU Botoșani

Inaugurarea noului sediu al ISU Botoșani

1 an ago
Etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru liceeni a debutat în Episcopia Caransebeșului

Etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru liceeni a debutat în Episcopia Caransebeșului

5 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței