marți, noiembrie 11, 2025
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

214 ani de la nașterea lui August Treboniu Laurian, simbol al învățământului la Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
17/07/2024
in Cultură, Educație
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

August Treboniu Laurian a fost om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, istoric și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania. Pe numele real Augustin Trifan, acesta s-a născut la Sibiu pe 17 iulie 1810 și a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române, secretar general, președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare, informează Enciclopedia României.

S-a ocupat și cu studii filologice ca profesor 1842-1848 la Sf. Sava, apoi la Universitatea din București, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care publică în 1845 prima revistă de istorie românească, numită „Magazin istoric pentru Dacia”, care se adresa românilor din toate cele trei principate. Articolele acestei reviste promovează un punct de vedere naționalist privind vechimea, continuitatea și unitatea românilor din Transilvania, Moldova și Muntenia.

Alte articole

11 noiembrie 1995 – A încetat din viaţă Corneliu Coposu, om politic român

11 noiembrie 1995 – A încetat din viaţă Corneliu Coposu, om politic român

11/11/2025
„Dimineți de toamnă la muzeu”. Ateliere de pictură pe pânză pentru adulți la Botoșani

„Dimineți de toamnă la muzeu”. Ateliere de pictură pe pânză pentru adulți la Botoșani

10/11/2025

Se înscrie în Frăția în 1843. August Treboniu Laurian a fost un participant activ la Revoluția de la 1848 din Ardeal. La îndrumarea lui Nicolae Bălcescu, s-a întors în Transilvania și a contribuit la organizarea mișcării revoluționare, ca mobilizator și conducător.

În plan filologic, din dorința de a purifica limba română de influențele vecine, a încercat să reconstituie limba română din secolul al XIII-lea, dinaintea ocupației maghiare. El a pornit de la ideea că menirea omului de știință este de a servi patria prin demersul de a îndrepta limba și de a îndepărta cuvintele ce nu par corecte.

Între 1871 și 1876, în colaborare cu Ion C. Massim, profesor la Colegiul Sf. Sava, a publicat din însărcinarea Societății Academice Române „Dicționarul limbii române”, în două volume (1871-1875), în care au încercat să prezinte o limbă purificată de elementele nelatine.

Autorii dicționarului își descriu lucrarea astfel (în ortografia folosită de ei înșiși): „Glossariu care coprinde vorbele d’in limb’a romana straine prin originea sau form’a loru, cumu si celle de origine indouiosa. Dupo insarcinarea data de Societatea academica romana”. Partea I, două volume mari de 1864 pagini, cuprinde numai cuvinte de origine latină, cele mai multe neintrate sau ieșite din limba română. Partea a II-a este un glosar de 584 pagini, unde se află cuvintele de origine îndoielnică sau străină care, având majoritatea doar valoare de sinonime, sunt propuse a fi eliminate treptat din limba curentă. Ortografia propusă este cea etimologică, ca în limba franceză, în deplină concordanță cu spiritul epocii, când oamenii de știință români reușiseră să elibereze limba națională din „haina slavonească” (trecerea de la alfabetul slavon la alfabetul latin) și luptau pentru o limbă română curată.

Adversarii curentului latinist și elementele alogene din societate au făcut o primire ostilă monumentalei lucrări, serios documentată, declarând fără o solidă argumentare că ortografia etimologică și parte din vocabularul propus fac limba română aproape de nerecunoscut în acest dicționar. De menționat că recent, după dezmembrarea Iugoslaviei, oamenii de știință croați au realizat cu succes un demers identic, foarte bine primit de opinia publică, iar noile normele lingvistice fiind imediat intrate în programa școlară.

În cinstea lui August Treboniu Laurian, statul român, prin instituțiile abilitate, a ridicat la Fofeldea un bust al lui August Treboniu Laurian, sculptat de Nicolaie Pascu Goia, iar în Parcul Astra din Sibiu, în cadrul unei festivități, a fost așezat, pe data de 16 septembrie 2010, un bust al lui August Treboniu Laurian – autori sculptorul Adrian Popescu și inginer arhitect Ilie Crețu. De asemenea, în orașul Agnita din județul Sibiu funcționează Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian”.

Tot în cinstea liderului Revoluției de la 1848 din Transilvania, unul din simbolurile învățământului de la Botoșani îi poartă numele, Colegiul Național „August Treboniu Laurian”, iar liceenii de aici par să-i ducă cu tenacitate mai departe inclusiv spiritul rebel și neconvențional.

Articolul anterior

La mulți ani, de Sfânta Marina!

Articolul următor

Sfințenia poate veni uneori și prin gloanțe. Martiriul familiei Romanov

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

11 noiembrie 1995 – A încetat din viaţă Corneliu Coposu, om politic român

11 noiembrie 1995 – A încetat din viaţă Corneliu Coposu, om politic român

de editor-dariusdamian
11/11/2025
0

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota din județul Sălaj, într-o familie de prelați ai Bisericii...

„Dimineți de toamnă la muzeu”. Ateliere de pictură pe pânză pentru adulți la Botoșani

„Dimineți de toamnă la muzeu”. Ateliere de pictură pe pânză pentru adulți la Botoșani

de editor-dariusdamian
10/11/2025
0

Muzeul Județean Botoșani  vă invită, în perioada 15-16 noiembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 13.00, la ateliere de pictură...

Argint și bronz pentru România la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run

Argint și bronz pentru România la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run

de editor-dariusdamian
10/11/2025
0

Ziua a patra de concurs de la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run din Antalya (Turcia) a adus...

Istoria nu începe cu noi înșine: Domnitorul reformator Grigore Alexandru Ghica onorat la Palatul Cotroceni

Istoria nu începe cu noi înșine: Domnitorul reformator Grigore Alexandru Ghica onorat la Palatul Cotroceni

de editor-dariusdamian
10/11/2025
0

„Unirea de la 1859 nu a căzut din cer, nu a fost un dar care s-a dat României. Pentru ca...

Articolul următor
Sfințenia poate veni uneori și prin gloanțe. Martiriul familiei Romanov

Sfințenia poate veni uneori și prin gloanțe. Martiriul familiei Romanov

ARTICOLE RECOMANDATE

„Pâinea cea spre ființă”. Prescura care se face Euharistie

„Pâinea cea spre ființă”. Prescura care se face Euharistie

2 ani ago
„Bucuria Prieteniei”. Tabără pentru copii organizată de ATOR Vorona Mare

„Bucuria Prieteniei”. Tabără pentru copii organizată de ATOR Vorona Mare

1 an ago
Recomandările Ministerului Sănătății privind protecția populației pe timpul caniculei

Recomandările Ministerului Sănătății privind protecția populației pe timpul caniculei

1 an ago
Hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu

Hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu

o lună ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    883 distribuiri
    Share 353 Tweet 221
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    437 distribuiri
    Share 175 Tweet 109
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    403 distribuiri
    Share 161 Tweet 101
  • Singura Biserică din municipiul Botoșani, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, va fi în sărbătoare

    232 distribuiri
    Share 93 Tweet 58
  • S-a mai scris o filă de istorie pentru credincioșii din satul Tudor Vladimirescu: Binecuvântare pentru slujire în noua biserică

    228 distribuiri
    Share 91 Tweet 57

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Motive pentru care copiii moderni nu pot învăța, nu au răbdare și cu greu suportă plictiseala

Motive pentru care copiii moderni nu pot învăța, nu au răbdare și cu greu suportă plictiseala

11/11/2025
Vizita preoților din Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor la Catania în Sicilia

Vizita preoților din Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor la Catania în Sicilia

11/11/2025
Întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

Întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

11/11/2025

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței