Pictorul Ştefan Luchian, supranumit „poetul plastic al florilor”, s-a născut în data de 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, judeţul Botoşani. A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” şi pe cele ale Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1885-1889), frecventând în paralel şi clasa de flaut de la Conservatorul din Bucureşti, scrie publicația dozadebine.ro.
Discipol al lui Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian s-a remarcat din tinereţe prin talentul cu care picta îndeosebi peisaje și flori. Şi-a continuat studiile la München, la Academia de Arte Frumoase, şi la Academia Julian din Paris (1891-1892), unde a fost atras îndeosebi de creaţia lui Lacroix şi Courbet şi unde a asimilat şi experienţa impresionistă.
Străbătută de o puternică emoţie, de un cald umanism, arta lui Ştefan Luchian reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii moderne româneşti, artistul fiind personalitatea care a dominat pictura românească de la începutul secolului XX, continuând calea deschisă de Nicolae Grigorescu şi de Ion Andreescu. A fost în egală măsură peisagist, portretist, autor de compoziţie şi naturi statice – îndeosebi flori, ridicând acest gen la un înalt nivel de abordare artistică.
Dintre operele sale, executate în diverse tehnici şi de o tematică diversă, amintim peisajele: „Ultima cursă de toamnă” (1892), „Margine de crâng” (1903), „Marea Neagră la Tuzla” (1904), „Sălciile de la Chiajna” (1906), „Fântâna de la Brebu” (1908), „După ploaie” (1909), „Moara de la poduri” (1909), „Pe dealul Hinganilor” (1909), „Vara” (1912); portretele: „Safta florăreasa” (1901), „Moş Nicolae Cobzarul” (1906); compoziţiile şi naturile statice: „Dumitriţa” (1904), „Părăluţe” (1907), „Garoafe” (1907), „Flori de tufănică” (1908), „Anemone” (1910), „Trandafiri” (1910), „Maci” (1910); autoportretele: „Un zugrav”’, 1907. A evocat Războiul de Independenţă (1877-1878) în picturi de tinereţe, de mici dimensiuni, intitulate ”Roşior” sau ”Soldaţi atacând”.
A realizat picturile interioare ale Bisericii „Sf. Alexandru” din Alexandria, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea. Atins de o maladie necruţătoare, Ştefan Luchian ajunsese să picteze în ultima vreme cu pensula legată de încheietura mâinii.















