Vasile Lupu, (n. 1595 – d. 1661) a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi, 1643; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti”.
În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania”) a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă”, arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească”. Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încât după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în anul 1640, scrie doxologia.ro.
Vasile Lupu era de origine aromână după tatăl său Nicolai Coci, membru al unei familii influente și bogate din Epir, dar cu educație moldovenească, mama lui fiind de origine românească. Tatăl său, Nicolae Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Țării Românești, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară. Era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații din Bizanț. În anul 1639,Vasile Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni.
Totuși, s-a păstrat de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care, ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. După moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit. În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania. În amintirea acestei înțelegeri, Vasile ridică biserica Stelea la Târgoviște, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. A fost în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași, scrie doxologia.ro.
A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin bogata sa activitate de ctitor.
Sursa video: Misterele Istoriei
