Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, la București, in familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit in Capitala, gimnaziul la Iasi si Tecuci (fiind refugiat in timpul ocupatiei germane), iar liceul l-a urmat la Galati si Bucuresti. De foarte tanar si-a descoperit dexteritati de activist social: la 12 ani a devenit cercetas, iar la 16 ani s-a inscris in societatea culturala „Infratirea romaneasca”. Din adolescenta a scris poezii si eseuri („Constiinta nationala la romani”, a€Cine e poetul romanismuluia€), precizează site-ul librariaonline.ro.
La sfarsitul ocupatiei germane din Primul Razboi Mondial, Mircea Vulcanescu isi manifesta bucuria de a fi trait momentul 1 Decembrie 1918 printr-un discurs in fata Universitatii din Bucuresti. Ajutat de I. G. Duca, ministrul cultelor si instructiunilor publice de atunci, se suie pe soclul statuii lui Mihai Viteazul si vorbeste in public pentru prima oara ca reprezentant al elevilor de liceu.
In 1921 s-a inscris la Facultatea de Filosofie si Litere si la Facultatea de Drept din Bucuresti. A fost un membru remarcabil al Asociatiei Studentilor Crestini din Romania (ASCR). In anul universitar 1923 – 1924 si-a satisfacut stagiul militar, ca voluntar, la scoala militara de geniu din Bucuresti, unde a obtinut gradul de sublocotenent.
In timpul studentiei a scris mai multe lucrari filosofice: Cercetari asupra cunostintei, Introducere in fenomenologia teoriei cunostintei, Misticismul si teoria cunostintei. A proiectat Sistemul meu filosofic: existentialismul. A publicat mai mult articole in Buletinul ASCR si a fost influentat de profesorii sai Dimitrie Gusti si Nae Ionescu.
In 1925, si-a luat licentele in Filosofie si in Drept. In primavara aceluiasi an a participat la campania monografica organizata de Dimitrie Gusti in satul Goicea Mare (din 1968, component al comunei Goicea), judetul Dolj. Tot atunci s-a casatorit cu Anina Radulescu-Pogoneanu, o colega de facultate.
Incepand cu toamna lui 1925, Mircea Vulcanescu a facut studii de specializare la Paris, intentionand sa-si dea un doctorat in drept si altul in sociologie. Vremurile nu i-au permis sa-si definitiveze studiile.
La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temnita grea. Judecarea recursului s-a prelungit pana in ianuarie 1948, cand instanta a mentinut pedeapsa din 1946.
Închis la Aiud, alaturi de majoritatea elitei romanesti, Mircea Vulcanescu a tinut o serie de conferinte considerate subversive de tortionari, pentru ca le mentinea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alti 12 barbati din celula sa, in hrubele sectiei 1. Acolo au fost dezbracati in pielea goala si lasati intr-un frig cumplit, neavand paturi sau scaune pe care sa sada. Epuizat, unul dintre detinuti a cazut din picioare dupa cateva ore. Conform unui martor, Vulcanescu s-ar fi asezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborat, salvandu-i viata. Filosoful a murit insa pe 28 octombrie 1952, bolnav de plamani, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani si a lasat un indemn: „Sa nu ne razbunati!”.
Sursa video: TVR
