Studiile liceale le face la Craiova iar cele universitare la Bucureşti avându-i ca profesori pe Spiru Haret, David Emmanuel, Constantin Gogu. În 1895 Ţiţeica îşi ia licenţa şi este numit profesor la seminarul Nifon. Curând însă a fost numit în învăţământul superior. Din economiile făcute izbuteşte să plece la Paris unde îşi reface în primul rând licenţa la Şcoala Normală Superioară, fiind clasificat primul. Imediat după susţinerea tezei de doctorat la Sorbona se întoarce în ţară; Gh. Ţiţeica este al cincilea român doctor în matematici al Universităţii din Paris, după Spiru Haret, David Emanuel, Const. Gogu şi N. Coculescu, precizează site-ul cs.ubbcluj.ro.
Întors în ţară, Ţiţeica este numit, în 1900, la Universitatea din Bucureşti, ca profesor la catedra de geometrie, la care a funcţionat aproape 40 de ani, trecând prin toate gradele: suplinitor, agregat, definitiv. Începând din 1928 Ţiţeica a funcţionat şi la Politehnica din Bucureşti, ca profesor de analiză. Din 1913, urmând lui Spiru Haret, este membru al Academiei iar din 1929, secretar general. A fost decan al Facultăţii de Ştiinţe, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe, vice preşedinte al Societăţii Politehnice, membru, apoi Preşedinte al Consiliului Permanent (pe atunci cel mai înalt for) al Ministerului Instrucţiunii Publice; de asemenea, a fost membru al Societas Scientiarum Varsoviensis, la Société de Sciences de Liège, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Maryland şi doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia.
Cercetările matematice ale lui Gheorghe Ţiţeica sunt legate de reţelelor din spaţiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuaţie a lui Laplace. Este creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină, unde a introdus noi clase de suprafeţe, curbe şi reţele care – la propunerea lui G. Loria (1862-1954) – îi poartă numele. Prin numeroasele lucrări de matematică elementară şi de popularizare a ştiinţei, pe care le-a publicat de-a lungul întregii sale vieţi, a contribuit la ridicarea nivelului învăţământului matematic din România. Este considerat, alături de Ion Ionescu, Andrei Ioachimescu şi Vasile Cristescu, unul din stâlpii revistei Gazeta matematică. Împreună cu G.G. Longinescu a publicat revista Natura iar revista „Mathematica” l-a avut, alături de D. Pompeiu, ca redactor şef.
A decedat pe 5 februarie 1939, în vârsta de 65 de ani, în plină activitate.
Sursa video: Muzeul Regiunii Portilor de Fier
