Născut la 4 septembrie 1886, în comuna Naipu, din fostul judeţ Vlaşca, ierarhul a primit la botez numele de Teodor. A absolvit, pe rând, Seminarul Nifon şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Pe 12 septembrie 1907 a fost hirotonit ca preot de enorie pentru Parohia Prunaru (în jud. Giurgiu), ulterior având şi o fiică, Venera. Între 12 octombrie 1916 şi 1 octombrie 1920 a fost înrolat ca preot voluntar în Primul Război mondial. Între timp a absolvit şi Facultatea de Drept, scrie ziarullumina.ro.
În 1921 a fost numit preot la Parohia „Sf. Nicolae” Tabacu, iar între 1922-1923 a urmat în Franţa un curs de specializare teologică. La întoarcerea în ţară a fost numit de către patriarhul Miron Cristea director al Cancelariei Sfântului Sinod şi preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Bucureşti. Întrucât era văduv de mai bine de zece ani, în ziua de 24 aprilie 1924, preotul Teodor a fost tuns în monahism cu numele de Tit. În toamna anului următor, Sfântul Sinod l-a ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul de Târgovişteanul, fiind hirotonit în ziua Bunei Vestiri a anului 1926.
A îndeplinit funcţia de director al Institutului Biblic, rector al Academiei de Muzică Religioasă, fiind preşedinte al mai multor asociaţii misionare din epocă. Episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în cadrul mai multor evenimente ecumenice şi panortodoxe, desfăşurate la: Lausanne (1927), Constantinopol şi Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937). În anul 1935 vlădica Tit a fost ales titular al Episcopiei Hotinului (având Centrul eparhial în oraşul Bălţi, aflat în Basarabia). În iulie 1940 a fost numit locotenent de mitropolit al Bucovinei, cu reşedinţa la Cernăuţi, iar instalarea ca mitropolit canonic s-a făcut abia pe 25 martie 1941, la Suceava.
Momentul primirii cârjei pentru păstorirea Bucovinei, era unul foarte dificil, deoarece în iunie 1940 sovieticii au invadat şi ocupat Basarabia, nordul Bucovinei (inclusiv Cernăuţii) şi ţinutul Herţa. Abia după ce în 1941 armata română a reinstaurat administraţia românească, mitropolitul Tit a putut să-i cheme înapoi la posturi pe preoţii evacuaţi. Între 1941 şi 1944 a avut loc o amplă campanie de ajutorare a teritoriilor recuperate de la bolşevici, susţinută şi de alţi ierarhi români. Acesteia i se adaugă şi faptul că mitropolitul Tit s-a străduit să facă din Mănăstirea Putna un puternic centru misionar, ceea ce justifică scrisorile sale din 1942 adresate Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor.
