Născut la 4 septembrie 1886, în comuna Naipu, din fostul judeţ Vlaşca, ierarhul a primit la botez numele de Teodor. A absolvit, pe rând, Seminarul Nifon şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Pe 12 septembrie 1907 a fost hirotonit ca preot de enorie pentru Parohia Prunaru (în jud. Giurgiu), ulterior având şi o fiică, Venera. Între 12 octombrie 1916 şi 1 octombrie 1920 a fost înrolat ca preot voluntar în Primul Război mondial. Între timp a absolvit şi Facultatea de Drept, scrie ziarullumina.ro.
În 1921 a fost numit preot la Parohia „Sf. Nicolae” Tabacu, iar între 1922-1923 a urmat în Franţa un curs de specializare teologică. La întoarcerea în ţară a fost numit de către patriarhul Miron Cristea director al Cancelariei Sfântului Sinod şi preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Bucureşti. Întrucât era văduv de mai bine de zece ani, în ziua de 24 aprilie 1924, preotul Teodor a fost tuns în monahism cu numele de Tit. În toamna anului următor, Sfântul Sinod l-a ales arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu tilul de Târgovişteanul, fiind hirotonit în ziua Bunei Vestiri a anului 1926. A îndeplinit funcţia de director al Institutului Biblic, rector al Academiei de Muzică Religioasă, fiind preşedinte al mai multor asociaţii misionare din epocă. Episcopul Tit a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în cadrul mai multor evenimente ecumenice şi panortodoxe, desfăşurate la: Lausanne (1927), Constantinopol şi Sofia (1928), Muntele Athos (1930), Oxford (1937). În anul 1935 vlădica Tit a fost ales titular al Episcopiei Hotinului (având Centrul eparhial în oraşul Bălţi, aflat în Basarabia). În iulie 1940 a fost numit locotenent de mitropolit al Bucovinei, cu reşedinţa la Cernăuţi, iar instalarea ca mitropolit canonic s-a făcut abia pe 25 martie 1941, la Suceava. Momentul primirii cârjei pentru păstorirea Bucovinei, era unul foarte dificil, deoarece în iunie 1940 sovieticii au invadat şi ocupat Basarabia, nordul Bucovinei (inclusiv Cernăuţii) şi ţinutul Herţa. Abia după ce în 1941 armata română a reinstaurat administraţia românească, mitropolitul Tit a putut să-i cheme înapoi la posturi pe preoţii evacuaţi. Între 1941 şi 1944 a avut loc o amplă campanie de ajutorare a teritoriilor recuperate de la bolşevici, susţinută şi de alţi ierarhi români. Acesteia i se adaugă şi faptul că mitropolitul Tit s-a străduit să facă din Mănăstirea Putna un puternic centru misionar, ceea ce justifică scrisorile sale din 1942 adresate Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor.
S-a opus deportării evreilor
Recunoscut ca om blând, paşnic şi neagonisitor, mitropolitul s-a bucurat de o mare apreciere din partea clericilor şi credincioşilor pe care îi păstorea. Se ştie că a intervenit la autoritatea de stat pentru oprirea deportării evreilor din Cernăuţi în lagărele din Transnistria. Anul 1944 a adus cu sine o mare tragedie: invazia ruşilor în Basarabia şi Bucovina; urmarea acestui fapt a fost evacuarea (în luna martie 1944) cu tot Centrul eparhial la Suceava. Obosit de războaie şi bejenie, pe 31 ianuarie 1945, mitropolitul Tit şi-a depus demisia din postul de întâistătător al Bucovinei, ciopârţită de ocupanţi, şi s-a întors la Bucureşti. Aici s-a alăturat lui Sandu Tudor şi profesorului Alexandru Mironescu pentru fondarea mişcării de reînnoire isihastă „Rugul Aprins”.
Până în 1948, fostul mitropolit a activat ca preşedinte al Comitetului tehnic de pe lângă Institutul Biblic (la editură şi tipografie), dar şi ca vicepreşedinte al Comisiei de pictură bisericească. Chiar dacă s-a pensionat în 1956, la vârsta de 70 de ani, mitropolitul nu a ieşit din viaţa Bisericii. Patriarhul Justinian avea încredere în el şi îl delega să săvârşească sfinţiri, hirotonii etc. Tot patriarhul l-a numit factor de responsabilitate în sectoare cu activitate culturală. Astfel, planşele cu modelele de engolpioane şi cruci desenate şi propuse spre execuţie Patriarhiei de renumita artistă a emailului Otilia Oteteleşanu sunt aprobate de vlădica Tit. Chiar în 1959 patriarhul Justinian a demarat un serios proces de restaurare de biserici, de întregire a patrimoniului bisericesc. Făcând reparaţii şi modernizări la Palatul Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim, neobositul patriarh a dispus amenajarea în incinta acestuia a unui muzeu, a unei arhive şi a unei biblioteci. Pentru bibliotecă s-a confecţionat mobilier de stejar, de o mare fineţe şi eleganţă. Camerele depozit ale bibliotecii, cu dulapurile nou-create, trebuia umplute cu volume. Cărţile moştenite din vechea bibliotecă sinodală erau destul de puţine. În acest sens, mitropolitul Tit a fost numit preşedintele comisiei de achiziţii a Bibliotecii Sf. Sinod, unde îi avea alături pe marele bizantinolog Al. Elian, pe profesorul Dan Simonescu şi pe renumitul preot clasicist Dumitru Fecioru, şeful bibliotecii. În câţiva ani, biblioteca a ajuns să numere peste 60.000 de volume! Trebuie ştiut că patriarhul Justinian a făcut investiţii enorme cumpărând cărţi vechi, manuscrise, tablouri, obiecte de valoare, piese de mobilier etc. pe care le scoteau la mezat, oameni din generaţia anterioară comunismului, care nu se mai puteau întreţine, fiind sub oprobriul autorităţilor. Cumpărându-le, Biserica salva acest patrimoniu (adesea, distrus bestial de reprezentanţii poporului care intrau cu forţa în case) şi, totodată, îi sprijinea pe cei scăpătaţi să subziste. Aceştia erau chiar încadraţi în administraţia bisericească unde puteau să-şi valorifice talentul artistic sau scriitoricesc. Amintesc doar câteva nume: Otilia Oteteleşanu, Olga Greceanu, I.D. Ştefănescu, Aurelian Sacerdoţeanu.
Un articol deArhim. Policarp Chițulescu
Sursa: ziarullumina.ro.
