Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1942, Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”, informează Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Brăila.
Primii ani
Părinţii lui Iorga au fost Nicu Iorga, avocat, şi Zulnia Iorga (născută Arghiropol). Numele de botez este Niculae, acesta fiind şi motivul pentru care, în marea majoritate a cazurilor, în timpul vieţii s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu şi rar din mâna sa, fiind covârşitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată şi parţială) a scrierilor sale. Soţia lui Nicolae Iorga a fost Catinca.
Absolvent al Universităţii din Iaşi (1889), pe care a absolvit-o într-un singur an.
Studiile
După studii elementare şi gimnaziale în Botoşani, termină Liceul Naţional din Iaşi în 1888. Absolvă Universitatea din Iaşi într-un singur an cu diploma „magna cum laude”. Continuă studiile universitare la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obţine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucureşti. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1922 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaş de publicaţii, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume şi 25.000 de articole.
Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din publicaţiile mai importante: Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume (apărută în limba germană: Geschichte des osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria românilor în 10 volume (1936-1939). Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi şi altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viaţă de om, aşa cum a fost). În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naţional Democrat, în anii 1931-1932 Prim-Ministru şi Ministru al Educaţiei Naţionale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.
Contribuţii
Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) şi director al şcolii române din Paris („Fontenay-aux-Roses”). A editat şi condus numeroase ziare şi reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.). Unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista „Sămănătorul” în perioada 1905-1906).
A întocmit numeroase volume de izvoare, documente („Notes et extraits pour servir à l’histoire des Croisades au XV-e siècle”, 6 vol., „Studii şi documente cu privire la istoria românilor”, 31 vol. ş.a.). Deşi structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filosofic, a îmbogăţit gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual şi întemeiată pe unele „permanenţe”, coordonate ale dezvoltării istorice. În domeniul istoriei naţionale, a elaborat monografii şi sinteze de mare valoare („Istoria lui Mihai Viteazul”, „Istoria bisericii române”, „Istoria armatei româneşti”, 2 vol., „Istoria comerţului românesc”, 2 vol., „Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen”, 2 vol., „Istoria românilor”, 10 vol. ş.a.) şi a integrat istoria României în istoria universală („La place des Roumains dans l’histoire universelle”, 3 vol.), relevând originalitatea culturii româneşti şi interdependenţa istoriei poporului român cu istoria altor popoare. Contribuţia la cercetarea istoriei universale („Geschichte des Osmanischen Reiches”, 5 vol., „Cărţi reprezentative în istoria omenirii”, „Histoire de la vie Byzantine”, 3 vol.), ca şi vastitatea operei şi preocupărilor sale, îl situează între marii istorici ai lumii.
Împreună cu un grup de profesori, fizicieni şi alţi oameni de ştiinţă a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României.
Sfârşitul
Nicolae Iorga a avut un sfârşit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia şi asasinat la 27 noiembrie 1940. Corpul său ciuruit de gloanţe a fost găsit în apropierea comunei Strejnicu (Judeţul Prahova). După aflarea veştii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.
Opere
Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii.
Istoriografie
Activităţile ştiinţifice ale lui Iorga reflectă credinţele sale de-o viaţă. Fiind un naţionalist moderat şi un apărător al tradiţionalismului ţărănesc (aspect observabil şi din asocierea sa cu Sămănătorul), Iorga a devenit interesat în documentarea istoriei domeniilor rurale din vechea Valahie şi Moldova. Constatând lipsa de surse privind istoria română din Evul Mediu şi încercând să descrie procesul de tranziţie de la Dacia romană la un popor vorbind o limbă romanică (vezi Originile românilor), Iorga şi-a concentrat eforturile înspre cercetării modului în care au fost păstrate obiceiurilor romane în zonele rurale.
Sursa: Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Brăila
Sursa video: EDUCATIE PENTRU TOTI
