sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

5 mai 1948 – A încetat din viață Sextil Pușcariu, filolog, lingvist și istoric literar

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
05/05/2026
in Cultură
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Pușcariilor, ca fiu al Eufrosinei (născută Ciurcu) și al lui Iosif Pușcariu. Tatăl a fost avocat (și scriitor) în ținutul Făgărașului, apoi la Brașov, unde a susținut o intensă activitate culturală, fiind colaborator la Gazeta Transilvaniei, relatează Biblioteca Astra Sibiu.

A urmat școala primară, Liceul Andrei Șaguna și Gimnaziul evanghelic în Brașovul natal, studiile superioare de filologie romanică absolvindu-le la Universitatea din Leipzig (1895-1899), unde a devenit și colaborator la Institutul pentru Studiul Limbii Române, înființat în 1893 în cadrul universității și condus de marele profesor romanist Gustav Weigand, primul său mentor. Trebuie să precizăm că acest institut a fost cel mai important centru științific din străinătate pentru studiul limbii române, având și un buletin editat în urma unei munci de cercetare științifice asidue, Gustav Weigand studiind dialectele și graiurile limbii române, în toate ținuturile locuite de români, între 1887 și 1909.

Alte articole

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

Așadar Sextil Pușcariu și-a obținut titlul de doctor la Leipzig, în anul 1899, cu teza Die Rumänische Diminutivsuffixe. și, cinci ani mai târziu, titlul de doctor docent la Viena, în 1904, cu o lucrare de romanistică. În anul următor (1905), publică la Heidelberg Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache…, dicționar distins de Academia Română cu premiul „I. Heliade Rădulescu” și în care s-a pus în evidență elementul latin din limba română. Acest dicționar este o primă deschidere către opera lui capitală, Dicţionarul Limbii Române (Dicţionarul Academiei Române).

Elaborarea Dicţionarului Limbii Române, după încercarea latinizantă a lui A.T. Laurian şi I. C. Massim, apoi abandonarea lui de către Hasdeu şi de către Philippide, îi este încredinţată de către Academie lui Sextil Pușcariu în anul 1906 – (din care a reușit să publice trei volume masive). În același an, a fost numit profesor extraordinar la catedra de Limba și literatura română a Universității din Cernăuți, aici ocupând și funcția de decan al instituției.

S-a înrolat în armată și a participat în Primul Război Mondial pe frontul sârbesc și în campaniile din Italia, atât de dureroase pentru românii ardeleni, siliți să lupte pentru o cauză străină lor.

În toamna anului 1918 a militat pentru Unirea Bucovinei cu România, tipărind la Cernăuți revista Glasul Bucovinei, în care era vehiculată ideea necesității Unirii cu Țara a părții vechii Moldove ocupate de trupe ale Imperiului Habsburgic în vara anului 1774. A făcut parte din Comitetul Național al Bucovinei, care, la sfârșitul lui noiembrie 1918, a hotărât Unirea Bucovinei cu România.

Chemat la Cluj de către Consiliul Dirigent, Sextil Pușcariu a fost primul rector al Universității, devenită românească după Unirea din 1918 – Universitatea „Daciei Superioare” redenumită ulterior Universitatea „Ferdinand I”. S. Pușcariu și-a îndreptat pasiunea înspre cercetarea istoriei și criticii literare române: devenind profesor universitar de istoria literaturii, prelegerile sale s-au obiectivat în merituoasele lucrări de sinteză Istoria literaturii române vechi. Epoca veche, Rumänische Etymologien (2 vol.) și Limba română şi graiul din Ardeal sau Studiile istroromâne – lucrări de referinţă în domeniu, prin documentaţia istorico-lingvistică.

A coordonat activitatea de redactare a Dicționarului Academiei Române, cât și a monumentalului Atlas Lingvistic Român.

O piatră de hotar a pus, fondând Muzeul Limbii Române – primul institut științific românesc, la Cluj, în 1919. A înființat și condus și buletinul muzeului, intitulat Dacoromania, în paginile căruia a tipărit dezbaterile privitoare la problemele principale de lingvistică și filologie. În 1923 s-a numărat printre întemeietorii Societății Etnografice Române din Cluj și printre susținătorii creării Arhivei de Folclor (1930), tot la Cluj.

A colaborat  la diverse publicații ale vremii: Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj, Țara Bârsei, Cele trei Crișuri, Cuget Românesc, Gazeta Transilvaniei, Luceafărul, Revista Fundațiilor Regale, România Nouă, Vatra, Sămănătorul ș. a. A fost un critic și istoric al mișcării sămănătoriste, prezentând o istorie a ei în lucrarea Cinci ani de mișcare literară (1902-1906). O trăsătură specifică a lui Sextil Pușcariu – preferința pentru critica stilistică, apoi intuiția lui pătrunzătoare și meditația creatoare sunt filonul contribuțiilor lui Sextil Pușcariu în domeniul limbii literare.

După moartea soției sale, Leonora Dima (cu care a avut doi copii – Radu și Lia), dar mai ales după ce regimul comunist l-a pensionat, etichetându-l drept legionar, nemțit de mic, s-a retras din viața publică.

Retras în raiul de la Bran, la bătrânețe, ne-a pus la dispoziție, prin scrierile memorialistice – Călare pe două veacuri și Brașovul de altădată, nu numai istoria unui oraș, ci și analiza fină a unei epoci, a unei mentalități. Un farmec plin de miez, autentic, curge prin diegeza sa. Amintim aici și Memoriile sale ce au văzut lumina tiparului postum, în anul 1978, după notele Magdalenei Vulpe și ale lui Ion Bulei.  De asemenea, s-a remarcat și în calitatea sa de genealogist entuziast, întocmind documentata și ampla lucrare, a  filiației propriei familii, intitulată sugestiv Spița unui neam din Ardeal. Ne-a lăsat și câteva monografii ale unor lingviști de seamă, precum cele închinate lui Ion Bianu sau Wilhelm Meyer-Lübke. A trecut la cele veșnice la 5 mai 1948, în odihna și liniștea desăvârșită de la Bran.

Pentru meritele sale a fost primit ca membru corespondent (1905), apoi membru titular (1914) al Academiei Române, fiind și membru al Academiei de Științe din Berlin și al altor instituții de prestigiu. S-a aflat constant și în sfera preocupărilor culturale ale Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român – ASTRA.

Sursa: Biblioteca Astra Sibiu

Tags: Sextil Pușcariu
Articolul anterior

Hram la o parohie din Danemarca: Episcopul Macarie a subliniat importanța mărturisirii credinței în diaspora

Articolul următor

Cuvântul zilnic: Şi bogaţii plâng câteodată

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

„Noaptea Muzeelor la Sate”, la Memorialul Ipotești

Zilele Europene ale Patrimoniului, la Memorialul Ipotești

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a dat startul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-o serie de...

Articolul următor
Cuvântul zilnic: Ca să scapi de tristețe pe termen lung

Cuvântul zilnic: Şi bogaţii plâng câteodată

ARTICOLE RECOMANDATE

Un călugăr originar din Botoșani va fi înscris în Calendarul bisericesc: Dionisie Ignat, viețuitor la Colciu, Muntele Athos

VIDEO: „Ne purta în spinare pe toți” – mărturii de suflet despre Sfântul Dionisie de la Colciu, monahul originar din Botoșani 

4 luni ago
Festivalul instituțiilor de cultură, ediția a IV-a la Botoșani

Festivalul instituțiilor de cultură, ediția a IV-a la Botoșani

1 an ago

5 martie 1955 – A încetat din viață scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu

6 luni ago
Atelierul „Din iadul temnițelor în slava lui Hristos – mărturisitori ai credinței canonizați în anul 2025” la Centrul Eparhial Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează conferința Pro-Viață „Impactul tehnologiei asupra vieții prenatale și postnatale”

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței