marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

5 septembrie 1858 – S-a născut Alexandru Vlahuță, scriitor român

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
05/09/2024
in Cultură
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Alexandru Vlahuţă s-a născut în satul Pleşeşti, judeţul Tutova (azi satul Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui), la 5 septembrie 1858, fiind cel de-al nouălea copil al familiei Alexandru şi Ecaterina Vlahuţă, informează Radio România.

În anul 1867, păşeşte în clasa I primară, iar în 1871, intră la liceu, la Bârlad.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

În anul 1876, fiind îndrumat de profesorul său de limba română, începe să scrie poezii.

În anul 1878 absolvă studiile liceale la Bârlad, iar un an mai târziu trece cu brio examenul de bacalaureat, la Bucureşti, sperând apoi la obţinerea unui post de institutor la Târgovişte.

În anul 1878, se căsătoreşte cu Ida Pagano, fiica profesorului său de limba italiană.

Se înscrie, apoi la Facultatea de Drept, unde susţine câteva examene, iar din noiembrie 1879 se mută la Târgovişte, unde, în anul următor, la 22 ianuarie, începe să predea primele ore de limba latină şi de română la Gimnaziul „Văcarescu“.

În aprilie 1880, publică primele poezii în revista „Convorbiri literare”, iar la 24 mai 1881, publică, la Târgovişte, în ziarul „Armonia”, articolele „Banul” şi „Paralela”, în care atacă moravurile locale. La 27 septembrie, în acelaşi an, Vlahuţă devine membru în comitetul de conducere al ziarului „Armonia”, iar la 20 octombrie este numit profesor la şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu.

Tot în 1882, la 10 noiembrie, este dat afară de la gimnaziu, pentru atacurile la adresa societăţii, din articolele sale, iar la 23 decembrie, devine avocat pledant,

Primul său proces în care este angajat fiind cel din 5 ianuarie 1883, de la Curtea cu juraţi din Târgovişte.

Vlahuţă publică, apoi, articole şi schiţe în ziarul „Galaţi”, iar în anul 1884, se întâlneşte cu Eminescu, de care îl va lega o profundă prietenie.

La 3 ianuarie 1885, divorţeaza de Ida Pagano, apoi participă la Congresul didactic de la Iaşi şi, în noiembrie, începe colaborarea la „Epoca”, unde publică nuvela „Vişan”.

În aprilie 1886 susţine la Ateneu conferinţa „Mişcarea literară”, apoi vizitează Constantinopolul, publică primul său volum de nuvele, iar în decembrie 1887 publică primul său volum de poezii.

În anul 1888, la 14 martie, se căsătoreşte cu Margareta Dona, fiica fostului şef de Stat Major al Armatei Române între anii 1884-1886, generalul Nicolae Dona.

La 12 martie 1892, susţine la Ateneu conferinţa „Curentul Eminescu”, în finalul căreia citeşte poezia „Unde ne sunt visătorii?”, apoi publică volumul de proză „Din goana vieţii” şi, mai apoi, a doua ediţie a versurilor autorului, sub titlul „Poezii”.

La 7 martie 1893, susţine la Ateneu conferinţa „Onestitatea în artă”, iar la doar câteva zile este ales, în unanimitate, membru al Academiei Române, favor pe care Vlahuţă îl respinge.

În ianuarie 1894, publică volumul „Poezii vechi şi nouă”, în martie îi apare volumul „Din goana vieţii”, ediţia a III-a, iar în decembrie publică volumul „Un an de luptă”.

Între 12 martie 1895 şi 28 ianuarie 1896 este director al revistei „Vieaţa”, o perioadă în care publică „Icoane şterse” şi volumul de poezii „Iubire”.

La 4 martie 1896 divorţează de Margareta Dona, apoi publică volumul de proză „În vâltoare”. Cu acest volum ar fi putut obţine premiul Academiei, dar refuzul calităţii de membru i-a respins această recunoaştere.

În anul 1898, Vlahuţă face un inedit apel către toţi învăţătorii din ţară, în care le solicită să-i furnizeze informaţiile necesare în vederea elaborării unui volum care să se intituleze „Geografia pitorească a României”.

În anul 1899 publică volumul „Clipe de linişte”, pentru care primeşte, un an mai târziu, premiul „Năsturel Herescu“ al Academiei Române.

Lucrează apoi, alături de George Coşbuc, la seria cărţilor de citire pentru şcolile primare, iar în octombrie 1900 publică opera sa fundamentală, volumul „România Pitorească”, care în 1902 este distinsă cu premiul Academiei.

Vlahuţă şi Coşbuc devin  apoi directori la „Semănătorul”, la 30 decembrie 1900, Vlahuţă participă la inaugurarea expoziţiei „Grigorescu“, de unde achiziţionează câteva lucrări, iar în anul 1904, publică volumul „Poezii” – 1880 – 1904.

În anul 1905, Alexandru Vlahuţă a ajuns pe meleaguri vrâncene, în urma căsătoriei cu o femeie bogată, Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiică de moşier care stăpânea, la Dragosloveni, un conac şi zeci de hectare cu vie. Femeia i-a oferit lui Vlahuţă o casă frumoasă, multe cărţi, o importantă avere pentru liniştea bătrâneţilor, dar şi un cadru propice scrisului, casa lor fiind adesea vizitată de numeroşii prieteni ai lui Alexandru Vlahuţă.

Prietenul lui, Gala Galaction, scria despre această căsătorie: „Vlahuţă îşi căutase pacea inimii si a căminului (…) o căutase în două rânduri. Nimerise rău sau mediocru şi întâia oară şi a doua oară. A încercat şi a treia oara. De data asta, norocul l-a servit cu paharul plin. A găsit o tovarăşă deosebit de inteligentă şi capabilă de toate devotamentele, de cari este atât de setoasă o inimă de artist”.

În casa de la Dragosloveni aveau loc cele mai frumoase întâlniri ale scriitorilor, Vlahuţă fiind vizitat constant de marii scriitori care îi erau prieteni, iar soţia sa, Ruxandra, s-a dovedit a fi mereu o gazdă perfectă, făcând din locuinţă o casă a prieteniei, ridicată la rang de virtute.

În martie 1906, Vlahuţă publică nuvela „Datorii vechi”, în revista „Viaţa românească”, iar în februarie 1907, izbucneşte răscoala ţărănească, moment care l-a inspirat pe Vlahuţă să publice, la doar câteva luni distanţă, poezia „1907”.

Urmează o perioadă artistică prolifică, materializată prin publicarea volumelor „Din durerile lumii” şi „Din trecutul nostru” (1908), „Poezii” (1909), „Pictorul N. I. Grigorescu” (1910), „La gura sobei” (1911), „Dreptate” (1914), din nou „Poezii” (1915).

În anul 1916, conduce publicaţia săptămânală „Scriitori români”, în 1918 pleacă pe front, iar după câteva luni este destituit, pentru o scurtă perioadă, din postul de referendar de la Casa Şcoalelor.

În anul 1919, este distins cu Marele Premiu al Academiei pentru volumul „Poezii”, apărut în 1915, iar din 1 octombrie, apare, sub direcţiunea sa, primul număr al revistei „Lamura”.

La 19 noiembrie 1919, Alexandru Vlahuiţă trece la Domnul, la Bucureşti, în casa sa din Strada Visarion, fiind înmormântat, două zile mai târziu, la Cimitirul Bellu.

Alexandrina Ruxandra Gâlcă a ţinut ca locuinţa de la Dragosloveni să fie transformată într-o casă memorială care să poarte numele soţului ei, acesta devenind unul din cele mai importante obiective turistice din judeţul Vrancea.

Festivitatea de deschidere a casei memoriale a avut loc la 31 octombrie 1926, lucrările fiind conduse de Veturia Goga, soţia poetului şi omului politic Octavian Goga. Pe lângă faptul că după renovare dăduse casei destinaţia de aşezământ cultural, Ruxandra Gâlcă Vlahuţă s-a gândit să facă şi o faptă de caritate, astfel că din compasiune faţă de consătenii care nu aveau posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală s-a gândit ca în surplusul de spaţiu pe care îl avea, să înfiinţeze o şcoală la nivel de gimnaziu, de menaj şi gospodărie, ce putea fi urmată numai de fete.

La 28 octombrie 1948, alături de alţi mari scriitori români, precum M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, Vlahuţă este ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Interesant este faptul că, în anul 1880, după ce a rămas văduvă, sora lui Vlahuță, Elisabeta Străjescu (1850-1925), s-a călugărit la Mănăstirea Agapia, iar zece ani mai târziu, în 1890, s-au călugărit și părinții lor, cu numele de Elisabeta și Nectarie, apoi și un frate mai mic, cu numele de Mardarie.

În satul mănăstiresc de lângă Agapia, pe o coastă de deal aflată mai sus, maica Elisabeta Străjescu a construit o căsuță cu cerdac, în anul 1885, acolo unde s-a mutat ulterior și mama sa. În această casă, scriitorul Alexandru Vlahuță venea adeseori în timpul verii pentru a se odihni. Uneori, își aducea acolo și prietenii săi, printre care se număra pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907), cel care a pictat biserica mănăstirii de la Agapia. Acum aici este deschisă Casa memorială „Alexandru Vlahuță”.

Un articol de Răzvan Mocanu

Sursa: Radio România.

Sursa video: Alexandru Vlahuță.ro.

Articolul anterior

S-a dat startul înscrierilor la Palatul Copiilor Botoșani

Articolul următor

Republica Moldova a serbat Ziua Armatei

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
Republica Moldova a serbat Ziua Armatei

Republica Moldova a serbat Ziua Armatei

ARTICOLE RECOMANDATE

Legenda Cetății Neamțului pe scena Teatrului Vasilache Botoșani

Legenda Cetății Neamțului pe scena Teatrului Vasilache Botoșani

1 an ago
Ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale: Aproape 300.000 de persoane au vizitat lăcașul de cult

Ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale: Aproape 300.000 de persoane au vizitat lăcașul de cult

12 luni ago
SINAXAR ORTODOX 2025: Învierea Domnului

SINAXAR ORTODOX 2025: Învierea Domnului

2 ani ago
La Biserica „Sfântul Dumitru” va avea loc întâlnirea cântăreților bisericești din Protopopiatul Botoșani

La Biserica „Sfântul Dumitru” va avea loc întâlnirea cântăreților bisericești din Protopopiatul Botoșani

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței