sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

5 septembrie 1944 – A trecut la cele veșnice duhovnicul Ioanichie Moroi, stareț al Mănăstirii Sihăstria

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
05/09/2026
in Religie
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Ioanichie Moroi (n. 1859 – d. 5 septembrie 1944, Mănăstirea Sihăstria) a fost un duhovnic ortodox, stareţ al Mănăstirii Sihăstria. Născut în 1859, Ioan Moroi era de prin părţile Braşovului. Deşi era căsătorit şi avea doi copii, a hotărât ca împreună cu întreaga familie să intre în viaţa monahicească, scrie ziarullumina.ro.

După mai multe încercări la Schitul Peştera Ialomicioarei, face un pelerinaj la Sf. Mormânt al Domnului de la Ierusalim, apoi îşi îndreaptă paşii spre grădina Maicii Domnului a Ortodoxiei – Muntele Athos. Aici cunoaşte viaţa duhovnicească a călugărilor îmbunătăţiţi, capătă experienţă spirituală, după care revine în ţară la Mănăstirea Neamţ. Ajunge ieromonah, de unde în 1909, cu un grup de monahi, este trimis ca egumen la Schitul Sihăstria, de lângă Mănăstirea Secu.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Noul egumen reface Sihăstria, instituie un set de reguli monahale, care aveau la bază ascultarea duhovnicească, totul făcându-se numai cu binecuvântarea superiorului; toată obştea participa la Utrenie şi Sf. Liturghie; spovedanie pentru întreaga obşte în fiecare vineri; împărtăşania săptămânală pentru schimonahi şi bolnavi, iar pentru restul monahilor la trei săptămâni; masa se lua numai în obşte; la chilie monahii citeau mai ales Psaltirea, Patericul şi Vieţile Sfinţilor. Prin eforturile depuse de părintele Ioanichie, Schitul Sihăstria a înflorit, fiind unul dintre cele mai cercetate aşezăminte monahale din Moldova. La 5 septembrie 1944, părintele Ioanichie Moroi a trecut la Domnul.

Tags: Ioanichie Moroi
Articolul anterior

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji la hramul Mănăstirii Vorona

Articolul următor

Cardurile educaționale de 500 de lei se acordă și în anul școlar 2026–2027

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
122.000 de carduri educaționale au fost emise recent și vor fi încărcate până pe 19 decembrie

Cardurile educaționale de 500 de lei se acordă și în anul școlar 2026–2027

ARTICOLE RECOMANDATE

4 februarie 1872 – S-a născut pictorul botoșănean Octav Băncilă

3 aprilie 1944 – A încetat din viață pictorul botoșănean Octav Băncilă

5 luni ago
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi prăznuieşte hramul de vară. Duminică, slujba Vecerniei cu Litie

Admitere 2026 la Seminarul Teologic din Dorohoi: Locuri disponibile la Teologie Ortodoxă și Filologie Bilingv Engleză

5 luni ago
Oameni aflați în suferință  primesc, prin slujitorul Domnului, mângâiere, întărire în credință și sprijin duhovnicesc.  Misiunea preotului de caritate din spital

Oameni aflați în suferință  primesc, prin slujitorul Domnului, mângâiere, întărire în credință și sprijin duhovnicesc.  Misiunea preotului de caritate din spital

2 ani ago
Concursul interjudețean de tehnică și interpretare muzicală organizat la Palatul Copiilor Botoșani

Concursul interjudețean de tehnică și interpretare muzicală organizat la Palatul Copiilor Botoșani

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței