Viitorul mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, s-a născut în Blăjenii de Sus, județul Bistrița Năsăud,. Liceul la Năsăud, apoi studii la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1900-1904) care i-a conferit doctoratul; studii de specializare (1904-1905) la Facultățile de Teologie protestantă și catolică din Breslau (azi Wroclaw, Polonia), scrie basilica.ro.
Profesor de Dogmatică, Apologetică și Morală la Institutul Teologic din Sibiu (1905-1920), apoi arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului (1920-1955). A inițiat și redactat „Revista Teologică” de la Sibiu (1907-1916), în care a publicat zeci de articole, recenzii, note; militant pentru unirea Transilvaniei cu vechea Românie în 1918.
Ca mitropolit, s-a remarcat mai ales prin îndrumarea vieții culturale din Arhiepiscopia Sibiului: peste 300 de lucrări tipărite; vechiul Institut Teologic din Sibiu a fost ridicat la rangul de Academie, cu patru ani de studii și cu dreptul de a elibera diplome de licență, a înființat o Școală normală (pedagogică) de fete și o Școală de cântăreți bisericești în Sibiu, a îndrumat activitatea liceelor „confesionale” „Andrei Șaguna” din Brașov și „Avram Iancu” din Brad; a inițiat foaia populară „Lumina satelor” (1922-1944); prin strădania sa a reapărut „Revista Teologică” (1921-1947), iar ziarul „Telegraful Român” (fondat în 1853) și-a continuat apariția.
A refăcut din temelie Mănăstirea Sâmbăta de Sus (distrusă de autoritățile de stat habsburgice în secolul al XVIII-lea), a ctitorit un schit la Păltiniș, lângă Sibiu, iar în eparhie s-au construit peste 150 de biserici. A fost unul dintre marii ecumeniști din perioada interbelică, participând la Congresele ecumeniste de la Stockholm (1925) și Berna (1926). în viața de stat, a fost senator de drept, luând cuvântul în Senatul României, atunci când se dezbăteau probleme care vizau Biserica: Biserica neamului și drepturile ei (1923), Biserica împotriva Concordatului (1928) ș.a.
În ședința „Consiliului de coroană”, convocat de regele Carol II la 30 august 1940, a protestat împotriva Diktatului de la Viena, prin care se ceda Ungariei horthyste nordul și nord-estul Transilvaniei; în anii următori a militat mereu pentru reîntregirea hotarelor țării. Sprijinitor al evreilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, i-a salvat pe mulți dintre ei de la deportare. O parte din discursurile sale parlamentare, cuvântări și pastorale au fost strânse în volumele: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău” (1945) și „Biserica și viața” (1947). A trecut la Domnul la 6 august 1955 în Sibiu (înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus).
