Cărturar cu o riguroasă formaţie ştiinţifică, poliglot şi lingvist de primă mărime, cunoscător profund al culturii tradiţionale din Sud-Estul Europei, specialist în etnografie, folclor şi slavistică, Petru Caraman s-a dedicat pe deplin, în ciuda destinului potrivnic, cunoaşterii şi aprofundării spiritualităţii poporului român, integrându-se cu tot sufletul breslei „oamenilor cu sufletul curat”, cum îi definea pe etnografi, cei care „nu sunt în stare să facă rău nimănui, nu se pot preface, nu ştiu să mintă şi nu pot urî pe alţii”, ci identificându-se cu obiectul de studiu, „nu ştiu decît să iubească”, scrie InfoGhid.
„Tânărul savant de la Iaşi”, cum îl numea Nicolae Iorga, a fost preocupat de folclor şi de cultura populară încă de pe băncile Liceului Internat din Iaşi (unde i-a avut profesori pe Calistrat Hogaş, Iorgu Iordan, August Scriban), fiind în permanenţă măcinat de dorinţa de a se informa şi de a se forma, adunând cu patimă materiale folclorice inedite, în special colinde şi scriind primul său studiu „Importanţa morilor de apă în trecutul neamului nostru” (1916), rămas în manuscris. Beneficiind de îndrumările unor remarcabile personalităţi, profesori ai universităţii ieşene, precum Al. Philippide, G. Ibrăileanu (care şi l-a dorit asistent la catedra sa) sau Cezar Papacostea, Petru Caraman a studiat de-a lungul vieţii cultura populară românească în integralitatea sa, aplecându-se atât asupra manifestărilor ei spirituale, cât şi asupra obiectelor civilizaţiei populare, devenind, aşa cum aprecia Mircea Eliade în 1938, „unul dintre cei mai bine pregătiţi folclorişti”.
Teza sa de doctorat, însumând 630 de pagini, a constituit şi debutul editorial, fiind tipărită sub egida Academiei de Ştiinţe din Cracovia. În Polonia a avut şi prilejul de a-şi lărgi orizontul în domeniul limbilor slave, însuşindu-şi pe lângă limba poloneză, limbile rusă, ucraineană, cehă şi slovacă.
Profesor iubit şi admirat de studenţii săi, Petru Caraman impresiona prin erudiţia şi talentul oratoric de care dădea dovadă, calităţi ce transformau cursurile şi conferinţele sale în reale evenimente culturale ce ofereau pe lângă cunoştinţe şi lecţii de patriotism şi demnitate.
În timpul vieţii i-a fost publicată doar o singură lucrare majoră, „Datina colindului la slavi şi la români”, studiile sale fiind răspândite mai mult în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. O mare parte a operei sale, constând în numeroase şi consistente studii cu caracter monografic, însumând mii de pagini de manuscris, a intrat în Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei – fond Petru Caraman, din 1987 editura Minerva iniţiind publicarea în volum a studiilor de folclor.
Profesorul Petru Caraman a lăsat moştenire culturii româneşti o impresionantă operă în care a tratat probleme de cea mai mare însemnătate pentru domeniile etnologiei şi slavisticii, aducând argumente în sprijinul vechimii, continuităţii, originalităţii şi unităţii spiritualităţii şi culturii româneşti.
Încadrându-se în elita specialiştilor europeni, Petru Caraman este unul dintre cei mai importanţi şi reprezentativi etnografi ai secolului XX, o personalitate distinctă şi unică, care prin opera şi viaţa sa rămâne, aşa cum afirma etnologul Iordan Datcu, un model „greu de atins”.
Biografie
Studii:
- Şcoala Primară Mixtă Vârlezi, jud. Covurlui (1903-1909);
- Liceul Internat „Costache Negruzzi” Iaşi (1909-1918);
- Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi – Facultatea de Litere şi Filosofie, Secţia Filologie Modernă, licenţiat în specialitatea limba şi literatura română cu calificativul „Magna cum laude!” (1918-1921);
- Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi, absolvit în 1922;
- stagiul militar la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie din Ploieşti, obţinând gradul de sublocotenent în rezervă (1922-1923);
- a susţinut examenele de capacitate pentru învăţământul secundar la două specialităţi principale: limba latină şi limba română (la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti) (1923);
- bursă de studii în Polonia, unde a urmat cursuri de slavistică, folclor, etnografie şi etnologie slavă la Universităţile din Varşovia, Cracovia şi Liov (1925-1928);
- stagii de documentare în bibliotecile universitare din Viena şi Praga (1928);
- concedii de studii în Serbia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Slovenia (1928);
- stagiu de documentare la Biblioteca Naţională a Greciei din Atena (1929).
Titluri ştiinţifice:
- doctor în litere şi filosofie, specialitatea etnografie la Universitatea „Wladislaw Jagello” din Cracovia, cu teza „Obrzed Kolędowania u Slowian i u Rumunów. Studjum porównawcze – Obiceiul colindatului la slavi şi la români. Studiu comparat” (1928).
Activitate socio-profesională:
- profesor secundar titular de limba română şi limba latină la Liceul de Stat nr. 2 din Cernăuţi (1923-1925, 1928);
- profesor de limba română şi limba latină la Liceul Militar şi Şcoala Normală de Băieţi din Cernăuţi, cu întrerupere în perioada bursei de studii şi a stagiilor de documentare (1924-1929);
- s-a căsătorit la Vârlezi cu fosta sa colegă de facultate, profesoara Alice Sibi, cea de-a doua fiică a consulului francez la Iaşi, Joseph Sibi (1929);
- a fost transferat profesor de limba română la Şcoala Elementară de Comerţ nr. 4 din Bucureşti (1929);
- profesor titular de limba română la Seminarul Central din Bucureşti (1930-1934, 1937-1938);
- director al Institutului Român din Sofia, unde a transformat gimnaziul institutului în liceu şi s-a luptat cu Ministerul Instrucţiunii din ţară pentru a îmbunătăţi condiţiile vitrege în care acesta îşi desfăşura activitatea şi a organizat una din cele mai frumoase biblioteci şcolare din Sofia (1934-1937);
- conferenţiar suplinitor (1938), conferenţiar definitiv (1939), profesor titular (1941) la Catedra de Slavistică a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1938-1947);
- în perioada interbelică a scos la Paris, împreună cu Mircea Eliade, revista de mitologie comparată Zamolxis (1938);
- director al Secţiei de Etnografie din cadrul Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice din Bucureşti (1945);
- a studiat împreună cu profesorii Gheorghe Năstase şi Cicerone Iordăchescu tematica şi memoriile privitoare la înfiinţarea Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi (1945);
- cu un an înainte de excluderea sa din învăţământ, a fost cooptat în Comisia de folclor literar a Academiei Române;
- a fost exclus definitiv din Universitate (1948);
- a participat la al XII-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică din Bucureşti, cu lucrarea „L’Héritage romain dans l’anthroponymie roumaine” (1970);
- a participat la Simpozionul de la Pančevo, Iugoslavia, cu studiul „Funcţia nupţială a unei balade populare româneşti de origine sârbă” (1972);
- a participat la a X-a ediţie a Colocviului organizat de Societatea „Mihai Eminescu” din Freiburg, Germania, cu lucrarea „L’ethnographe Cantemir et le folklore du Proche Orient” (1973).
Afiliere:
- membru permanent al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice din Bucureşti (1943);
- membru titular post-mortem al Academiei Române (31 ian. 1991).
Sursa: InfoGhid
