Ziua de 9 Mai nu este doar o filă de istorie, ci o triplă reverberație în inima românilor: este ziua în care, în 1877, România și-a proclamat independența, este ziua în care, în 1945, omenirea a respirat ușurată la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și momentul în care, astăzi, celebrăm idealul comun al păcii și unității – Ziua Europei.
La Vorona, această zi a prins culoare, sunet și gust în sufletele elevilor de la Liceul Tehnologic Vorona, care au marcat-o printr-o activitate aparte, încărcată de semnificații și emoție. S-au unit, la propriu și la figurat, clasele V-XI într-un adevărat festival al diversității europene, în care fiecare grupă de elevi a reprezentat câte o țară membră a Uniunii Europene.

Holurile liceului s-au transformat în bulevardele unei Europe în miniatură. Costumele tradiționale, muzica autentică, dansurile specifice, mâncărurile care au făcut istorie în bucătăriile continentului, monumentele și personalitățile marcante ale fiecărei națiuni – toate au fost prezentate cu entuziasm și migală.

Standurile au fost evaluate de un juriu format din elevii clasei a XII-a și profesori ai școlii, care au avut sarcina dificilă de a alege cele mai bine pregătite echipe. După degustări savuroase și prezentări atent construite, au fost desemnate țările câștigătoare, dar adevărata victorie a fost aceea a înțelegerii, a implicării și a respectului reciproc.

„A fost un concurs, da, dar mai presus de toate a fost o lecție despre ce înseamnă să fii european fără să renunți la cine ești. Tradițiile noastre nu se pierd, ci se împletesc cu ale altora într-un mozaic cultural de care putem fi mândri”, au transmis cadrele didactice coordonatoare.
Prin această inițiativă, elevii nu doar că au învățat despre țările Europei, ci au exersat spiritul civic și apartenența la o comunitate mai mare, una care își pune în centrul valorilor demnitatea, libertatea, respectul, solidaritatea și pacea.

„Pentru că sunt mândri europeni, elevii liceului nostru s-au întrecut astăzi într-un concurs inedit . Fiecare clasă a prezentat o țară membră a UE din diverse perspective :turism , tradiții , gastronomie , personalități marcante etc . S-a cântat , s-au dansat dansuri tradiționale , s-a degustat mâncare tradițională. Nu au existat învingători sau învinși , doar o nouă experiență educațională din viața de școlar. Felicitări tuturor !! La mulți ani Europa !!”, au transmis cadrele didactice coordonatoare din cadrul Liceului Tehnologic Vorona.














