sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

12 mai 1933 – A decedat Jean Bart, scriitor român

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
12/05/2024
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român s-a născut în data de 28 noiembrie 1874. Pseudonimul literar Jean Bart l-a împrumutat de la un faimos corsar flamand din secolul al XVII-lea, scrie unitischimbam.ro.

Este un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină – acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui – iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc A fost membru corespondent (din 1922) al Academiei Romane si membru fondator al Revistei Maritime și întemeind Liga Navală Română.

Alte articole

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026
Articolul anterior

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Cenicientos

Articolul următor

DUMINICA A 2-A DUPĂ PAȘTI

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

„Noaptea Muzeelor la Sate”, la Memorialul Ipotești

Zilele Europene ale Patrimoniului, la Memorialul Ipotești

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a dat startul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-o serie de...

Articolul următor
DUMINICA A 2-A DUPĂ PAȘTI

DUMINICA A 2-A DUPĂ PAȘTI

ARTICOLE RECOMANDATE

Mii de euro pentru proiecte dezvoltate de tinerii europeni. Se pot înscrie și români cu vârste între 16 și 30 de ani

Mii de euro pentru proiecte dezvoltate de tinerii europeni. Se pot înscrie și români cu vârste între 16 și 30 de ani

8 luni ago
Mănăstirea Lainici, o istorie de secole pe defileul Jiului. Pe urmele Sfântului Cuvios Irodion

Mănăstirea Lainici, o istorie de secole pe defileul Jiului. Pe urmele Sfântului Cuvios Irodion

2 ani ago
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani – Premiul III la etapa finală a Concursului Național Catehetic 2026

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani – Premiul III la etapa finală a Concursului Național Catehetic 2026

5 luni ago
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la butelie când folosiți aragazul

4 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței