Dumitru Caracostea (n. 10 martie 1879, Slatina – d. 2 iunie 1964, București), a fost un critic, istoric literar și folclorist român. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909 obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke.
A susținut două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 a devenit membru titular, precizează site-ul unitischimbam.ro.
Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost Ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (4 – 14 septembrie 1940). În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române.
În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. Pe 5 mai 1950, in pofida vârstei sale înaintate a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic, fără a fi judecat.
Sursa video: Radio Reintregirea
