Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu FILARMONICA BOTOȘANI, a desfășurat cea de-a doua ediții a proiectului cultural „Turneu în cartierul tău”, în zilele de 3 și 4 mai 2025.
Proiectul, inițiat pentru a aduce muzica mai aproape de comunitate, își propune să transforme spațiile verzi din oraș în scene în aer liber, accesibile tuturor cetățenilor.

Concertele au avut loc în mai multe cartiere ale municipiului și au fost susținute de Orchestra de suflători a Filarmonicii „George Enescu”, alături de invitați speciali.
Duminică, 4 mai 2025, de la ora 11:00, s-a concertat în Parcul „Mihai Eminescu” – foișor.
Programul muzical a inclus piese de promenadă, arii celebre și melodii din repertoriul național și internațional.

„Ne dorim ca muzica să ajungă în mijlocul comunității, în locuri familiare botoșănenilor, pentru a crea momente de bucurie și apartenență. Invităm toți cetățenii să participe și să se bucure de aceste evenimente culturale în aer liber”, a declarat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.














