Postul Mare se apropie de final și am o mulțime de întrebări care mă bântuie:
– oare am devenit mai credincios?
– îl iubesc mai mult pe Dumnezeu decât lumea asta materială?
– am devenit mai bun?
– sunt mai milostiv cu semenii aflați în nevoi, necazuri sau boli?
– sunt mai răbdător în necazuri?
– sunt mai calm când mă provoacă oamenii?
– ard de nerăbdare să particip la slujbele bisericii?
– am învățat să-mi înfrânez gura când sunt provocat, tulburat sau înjurat?
– știu cum să întorc obrazul când cineva mă lovește?
– știu să tac, în trafic, pe stradă sau unde lucrez atunci când mi se aduc, acuze sau nedreptăți?
– am învățat să-mi înfrânez limba și să nu mai înjur, drăcuiesc, blestem, etc.
– am înțelepciunea să sting focul certurilor cu apa împăcării?
– simt nevoia să mă apropii de Dumnezeu mai des prin spovedanie și împărtășanie?
– îi mai invidiez pe alții pentru funcții, frumusețe, le merge bine sau au bani?
– mă simt mândru de mine și mai am impresia că doar eu am dreptate și știu ce e adevărul ?
– am învățat să nu-mi mai judec semenii pentru fleacuri văzându-le paiul din ochiul lor și să-mi văd doar de bârna din propriul meu ochi?
– am învățat să nu mă mai îndoiesc de existența lui Dumnezeu și să nu mai hulesc când nu-mi merge bine?
– mi-am pierdut nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu?
– mă străduiesc oare să fiu cât mai curat sufletește și trupește fiind conștient de faptul că nimic necurat nu va intra în Împărăția Cerurilor?
– înainte de a lua Sfânta Lumină din noaptea sfântă de Paști oare am devenit eu însumi, lumină din Lumină?
Și ar mai fi un milion de întrebări dar nu vă întreb pe voi, ci doar propria mea conștiință acum pe final de post.
Preot Emil Crăciun
