Unii sunt bogați, iar alții săraci, unii sunt sănătoși, iar alții bolnavi, unii inteligenți, iar pentru alții gândirea este un efort dificil. Lumea, chiar la o privire grăbită, este un spectacol al diversității confuze, un mozaic al inechității pe toate planurile. Egalitatea este un artificiu, o iluzie nivelatoare, de cele mai multe ori. Realitatea, în schimb, este inclasabilă și foarte greu de sistematizat. Dificultatea aceasta este general umană, nu trebuie să aparții unui timp ori unei culturi pentru a te confrunta cu ea, scrie doxologia.ro.
Ce este de făcut în fața unui peisaj atât de complex? Probabil că o primă încercare ar putea fi aceea de a nivela totul dintr-o singură mișcare. Să anulăm diferențele și inechitățile, de dragul egalității; să ștergem sub pretext ideologic deosebiri legitime, firești. Dar cum să îndreptăm lumea? Dacă am netezi munții, păsările nu ar mai avea sălaș. Dacă am seca râurile și lacurile și le-am astupa, peștii nu ar mai avea unde să se adăpostească. Dacă am alunga conducătorii, poporul ar încerca la nesfârșit să deslușească ce este bine și ce este rău. În lume așadar este o diversitate legitimă și o inechitate, deși dureroasă, totuși rodnică și cu sens.
Există multă tensiune, dar orice intervenție uniformizantă are consecințe de neprevăzut. Mai mult decât atât, tocmai adversitățile, integrate adecvat, pot fi o sursă semnificativă pentru dezvoltare. Totuși, reflecția asupra nedreptăților lumii, deși cât se poate de firească, o mișcare naturală a minții în fața provocărilor de toate tipurile, este sortită eșecului în cele mai multe dintre cazuri. Sfântul Antonie cel Mare își duce gândurile acestea înaintea lui Dumnezeu, pe care îl întreabă direct: „Doamne, cum unii mor după o viață atât de scurtă, în vreme ce alții ajung la adânci bătrâneți? De ce unii sunt săraci, iar alți bogați? Cum nelegiuiții se îmbogățesc, iar cei drepți sărăcesc?”.
Ascetul retras în adâncul deșertului simte nedreptatea funciară a lumii și se revoltă. O duce înaintea Domnului, care însă nu îi oferă un răspuns în parametrii în care întrebarea era pusă și probabil că era vizat răspunsul. Toată discuția se mută pe un alt nivel: de pe planul general pe cel particular, personal: „Antonie, ai grijă de ale tale! Acestea sunt judecățile lui Dumnezeu și nu îți ajută cu nimic să le cunoști!”. Există un rost care se ascunde în spatele a ceea ce pare a fi nedrept.
Că ceea ce ar putea să pară o soluție, dacă este pusă în aplicare, nu va avea rezultatele așteptate. Patericul însă spune cu totul altceva. Singurele răspunsuri posibile sunt cele personale. Acesta este efortul care merită făcut mereu și cu toată concentrarea. Abia atunci când îți vezi de ale tale, când punctual te întrebi care este rostul tău în lume, atunci Dumnezeu ți-l descoperă.
Primeşte nedreptatea ca pe o mare binecuvântare, pentru că din aceasta îţi dobândești cununa cerească. Însă nu urmări anume să te nedreptăţească, pentru că asta ascunde o răutate politicoasă.
