În perioada 15-18 iulie 2025, la Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj a organizat etapa națională a Concursului „Istorie și societate în dimensiune virtuală”. Concursul s-a adresat elevilor de liceu cu aptitudini, înclinații și interese deosebite în domeniul istoriei, științelor socio-umane și informaticii. Scopul acestuia a fost realizarea individuală, de către elevi, a unor „Pagini Web” sau „Softuri educaționale” pe teme de istorie și științe socio-umane.
La eveniment au participat 101 elevi din toată țara.
La această ediție, județul Botoșani a fost reprezentat de BARBACARIU GABRIEL DAMIAN, de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, la secțiunea Științe socio-umane, subsecțiunea Soft educațional și elevul GHIORGHICA ALEXANDRU, de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani, la secțiunea Istorie.
Cu o prestație de excepție în fața comisiei de concurs, elevul BARBACARIU GABRIEL DAMIAN, pregătit de domnul profesor Sîrbu Lucian, a reușit să obțină punctajul maxim, respectiv 100 de puncte, punctaj ce i-a asigurat primul loc în clasamentul final.
„Rezultatul obținut la acest concurs interdisciplinar, care îmbină rigoarea științelor socio-umane cu creativitatea informaticii, reprezintă o recompensă valoroasă pentru școala botoșăneană. Felicit elevul pentru performanța remarcabilă și cadrele didactice care l-au îndrumat cu profesionalism și pasiune. Ne mândrim cu această reușită și rămânem dedicați susținerii excelenței în educație”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.














