marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

S-a încheiat Școala de vară la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/08/2025
in Cultură, Educație, Religie, Social
145
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani, s-a desfășurat în perioada 9 iulie – 14 august 2025,  „Școala de vară” cu tema „Micii mărturisitori ai dreptei credințe”. Aceasta s-a derulat sub îndrumarea părintelui protopop Petru Fercal pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani.

Vacanţa de vară este o perioadă lungă de repaus  pentru toţi copiii. Cei mai mulţi dintre ei, dacă nu chiar majoritatea, nu-şi pot permite, însă, să-şi petreacă vacanţa mare altundeva decât acasă. Întrebând copiii, vom descoperi că, deşi se bucură că a venit vacanţa, îşi doresc totuşi să fie împreună cu ceilalți copii, să relaționeze, să aibă un îndrumător adult pentru jocurile şi activităţile lor, care să vină cu propuneri, să le susţină ideile lor şi să le dea o formă. 

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

După perioada de odihnă de la începutul vacanţei, copiii devin dornici de activităţi organizate. Ideea organizării „Şcolii de vară”, a fost şi este una excepţională în acest sens. Această activitate fiind îmbrățișată de copii și în anii precedenți.

Organizatorii proiectului „Micii mărturisitori ai dreptei credințe” au propus diferite ateliere care să-i apropie pe copii de inimoșii dascăli, de rugăciune, de morala creştină, de învăţăturile Sfintei noastre Biserici și să îi aducă mai aproape de aproapele fiecăruia.

Coordonatorii proiectului au fost părintele protopop Petru Fercal, prof. Olguța Șchiopu de la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și prof. Elena Șoptea de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani.

Partenerii la realizarea acestui proiect au fost Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, Poliția Locală Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Centrul Militar Județean Botoșani, Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani , Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani și Protopopiatul Botoșani.

Între 9 iulie și 14 august, în fiecare zi, curtea și sălile Așezământului social-filantropic au fost pline de viață. Cei mici au participat la activități diverse: lecții de dezvoltare personală, limbi străine, artă, ateliere de cusut, muzică, sport, jocuri interactive și cateheză. Fiecare dimineață a început cu „Doamne ajută!”, iar fiecare seară s-a încheiat cu bucuria unei noi descoperiri.

„Fiecare copil care a pășit aici a simțit că aparține unei familii mari, unite prin credință și dragoste. Este un loc în care educația se împletește cu rugăciunea, iar vacanța capătă sens”, a mărturisit părintele protopop Petru Fercal, sufletul proiectului.

Sprijiniți de peste 60 de cadre didactice și 100 de voluntari liceeni, copiii au învățat ce înseamnă prietenia, responsabilitatea și solidaritatea. Pentru mulți dintre voluntari, experiența a fost o adevărată lecție de viață, iar pentru cei mici, o vacanță altfel, în care bucuria s-a împletit cu credința.

S-au desfășurat  activităţi menite să-i apropie pe copii de inimoșii dascăli, de rugăciune, de morala creştină, de învăţăturile Sfintei noastre Biserici și să îi aducă mai aproape de aproapele fiecăruia.

S-a încercat introducerea unor interese real-educative de petrecere a timpului liber în opoziţie cu tentaţiile nocive tot mai des întâlnite chiar la vârsta micii şcolarităţi (excesul utilizării calculatorului, grupuri construite pe principiul dominării şi violenţei, maturizarea nesănătoasă a sexualităţii șiinfracţionalitatea infantilă).

Momentul de închidere, oficiat de părintele protopop și întărit de cuvintele pline de emoție ale prof. Olguța Șchiopu, inspector școlar pentru învățământul primar, a dat acoperit  o vară plină de lumină cu vălul amintirilor de neuitat. Iar ultima zi, în care copiii au împărtășit ce au învățat și au cântat împreună, a adus lacrimi de emoție în ochii părinților și dascălilor.

„Nu ne dorim ca acesta să fie doar un proiect de vară, ci o sămânță de credință și cunoaștere care să rodească în inimile copiilor tot anul. Și deja ne gândim la o nou ediție și la finalul anului școlar viitor”, a adăugat părintele Fercal.

S-a dovedit că atunci când Biserica, școala și comunitatea se unesc, copilăria capătă un alt sens, unul plin de bucurie, credință și iubire.

La final, în loc de despărțire, toți participanții au rostit din inimă, dar aplaudând frenetic, un simplu cuvânt, dar care spune totul: „Mulțumim!”

Copilașii au fost serviți la final cu pizza și suc.

Articolul anterior

Lansarea filmului documentar „Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus”

Articolul următor

Fetele din Botoșani vor susține un concert în cadrul ITOM 2025

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Fetele din Botoșani vor susține un concert în cadrul ITOM 2025

Fetele din Botoșani vor susține un concert în cadrul ITOM 2025

ARTICOLE RECOMANDATE

Comuna Trușești își schimbă imaginea la intrările în comună. Noi totemuri pentru o semnalizare modernă

Comuna Trușești își schimbă imaginea la intrările în comună. Noi totemuri pentru o semnalizare modernă

4 săptămâni ago
Preșcolarii de la Palatul Copiilor Botoșani au obținut locul I la Concursul județean de dans popular

Preșcolarii de la Palatul Copiilor Botoșani au obținut locul I la Concursul județean de dans popular

1 an ago
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

9 luni ago
Harta vacanței de schi 2026: Când este programată vacanța din februarie, pe fiecare județe în parte

Harta vacanței de schi 2026: Când este programată vacanța din februarie, pe fiecare județe în parte

9 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței