marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

 Rugăciune la începutul anului școlar

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
07/09/2025
in Educație, Religie
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin prorocul Daniel ai descoperit lumii că „cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor”, – căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare pentru cel ce își împlinește meșteșugul pe care l-a deprins –, Cel ce ai trimis lumii ca Învățător și Mântuitor pe Însuși Fiul Tău, Cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Izvorul înțelepciunii celei veșnice, Care a învățat mulțimile, – încât acestea se întrebau: „Cum știe Acesta carte fără să fi învățat?”, neștiind că învățătura Sa era de la Tine, Dumnezeul nostru –, Ție ne rugăm, binecuvântează cu venirea Duhului Tău celui Sfânt pe toţi elevii, părinţii și profesorii români din țară și de pretutindeni, pe tot parcursul anului şcolar 2025-2026, precizează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Educatorilor, învățătorilor, profesorilor și tuturor celor ce se ostenesc în grădinițe, în școli și în universități le dăruiește înțelepciunea și iscusința de a sluji cu toată evlavia și dăruirea liturghia cunoașterii pe altarul sufletelor celor încredințați lor spre educare.

Copiilor și tinerilor sporește-le dorința de cunoaștere, discernământul și dăruirea de a se îndeletnici mereu cu cele de folos, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Fiule! Din tinerețile tale alege învățătura și până la căruntețile tale vei afla înțelepciune.” Ferește-i, Doamne, pe elevi de cursele văzuților și nevăzuților vrăjmași, de toate ispitele și mrejele ucigătoare de suflet ale acestui veac, pentru că tinerii, lăsați în voia plăcerilor, sunt ca spinii aruncați, care nu se pot lua cu mâna. Dăruiește-le înțelegere dreaptă și bună cugetare a inimii și luminează-le mintea spre cunoașterea sfintelor Tale învățături. Fă ca talanții învățăturii să fie înmulțiți cu dragoste, bună chivernisire, dăruire, demnitate și dreaptă socoteală.

Cu harul și cu îndurările și cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, Dumnezeul nostru, Mult-Milostive, binecuvântează pe toți cei ce încep acest an școlar, dăruindu-le multă sănătate şi însutită rodire în lucrarea lor, spre folosul familiei și al comunității din care fac parte, dar și al Sfintei noastre Biserici!

† Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor
Articolul anterior

O elevă din Botoșani a obținut premiul I la Festivalul-concurs internațional de muzică și dans pentru copii „Moineşteanca”

Articolul următor

Slujire arhierească la Călugăreni, Ungureni. Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a sfințit casa parohială

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Slujire arhierească la Călugăreni, Ungureni. Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a sfințit casa parohială

Slujire arhierească la Călugăreni, Ungureni. Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a sfințit casa parohială

ARTICOLE RECOMANDATE

Episcopia Canadei organizează conferințe duhovnicești cu prilejul Postului Nașterii Domnului

Episcopia Canadei organizează conferințe duhovnicești cu prilejul Postului Nașterii Domnului

2 ani ago
11 Iunie – Ziua Internațională a Râsului, cea mai mare felină sălbatică a Europei

11 Iunie – Ziua Internațională a Râsului, cea mai mare felină sălbatică a Europei

2 ani ago
Centrul Comunitar din Portugalia – Sfințirea paraclisului

Centrul Comunitar din Portugalia – Sfințirea paraclisului

1 an ago
Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a

Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței