Nepăsarea faţă de formarea duhovnicească a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală, este cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. Planurile lor pentru viitorul copiilor se mărginesc doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în bunăstare. Ţelurile lor sunt unele practice, materialiste şi individualiste, scrie doxologia.ro.
Pentru a le atinge, părinţii se îngrijesc să asigure copiilor toate înlesnirile materiale; nu precupeţesc nici o cheltuială, nici un efort sau jertfă pentru a găsi şcolile potrivite şi cei mai buni profesori, astfel încât copiii să dobândească toate mijloacele care să-i ajute în viaţa lumească şi în cariera lor. Obsesia dobândirii bunurilor materiale este cel mai puternic stimul în îngrijirea copiilor. Tinerii sunt trataţi în mod unilateral, de parcă ar fi doar nişte fiinţe trupeşti, de parcă nu ar avea un suflet care să aibă şi el nevoie de îngrijire. În această atmosferă de goană pentru bogăţie şi pentru slava lumească, cresc şi se dezvoltă copiii.
Părinţii îşi sfătuiesc copiii să înveţe carte pentru că spun: Cutare, deşi se trăgea dintr-o familie săracă şi neînsemnată, cu şcoala pe care a făcut-o a reuşit să ajungă mare şi faimos, să ocupe funcţii importante, să devină bogat, să se însoare cu o femeie bogată, să zidească o casă frumoasă. Altul, iarăşi, cu limbile pe care le-a învăţat, a ocupat o funcţie înaltă în lume şi el e cel care rânduieşte toate treburile.
Cei mai mulţi îi dau ca pildă pe oamenii realizaţi în viaţă, pe cei străluciţi şi renumiţi pe pământ. Astfel, părinţii înşişi introduc în sufletele uşor modelabile şi receptive ale tinerilor două mari rele, două iubiri tiranice: iubirea banilor, a bogăţiei, şi iubirea slavei lumeşti, a ascensiunii sociale. Însă în felul acesta tinerii sunt stricaţi, devenind materialişti şi plini de slavă deşartă. Stricarea tinerilor se datorează exclusiv goanei după bunurile pământeşti.
