sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
10/03/2026
in Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

De Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română, copii și profesori din 34 de școli sucevene au fost pentru câteva ore și mai aproape de „bunicii” Sucevei și au ales să răspundă invitației de a participa la Programul educațional-social-filantropic „Alege să fii mângâiere!”, ediția a IX-a, desfășurat în parteneriat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava,  Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și comunicare, și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.

Activitățile programului, organizate cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, coordonate de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie și prof. Gabriela Hisem, inspector școlar pentru limbi moderne (limba engleză și limba germană), au devenit tradiție în căminele pentru persoane vârstnice din județul Suceava.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

12/09/2026

An de an, la începutul lunii octombrie, sute de copii și tineri, însoțiți de profesori și de părinți, pregătesc mici daruri și multe flori și îi vizitează pe „bunicii  rătăciți de cei dragi ai lor” pentru a petrece cu ei câteva ore și a-i reîncredința că nu sunt singuri. Preferații copiilor  au fost și în acest an „bunicii de la Solca”, de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din acest orășel, care au fost vizitați și de tinerii din Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor”  Vicovu de Sus, coordonați de dl. prof. Vasile Schipor, directorul unității de învățământ.

Liceenii, adevărați ambasadori de cultură și tradiție românească, recunoscuți în țară și în străinătate pentru calitatea actului artistic și pentru profunzimea mesajului cultural transmis prin cânt și poezie, i-au bucurat și i-au emoționat pe „bunicii” din cămin, le-au cântat, le-au oferit daruri și flori, și le-au ascultat, la rândul lor emoționați și tulburați, poveștile de viață.

Înduioșați au fost „bunicii” și să-i revadă pe micii artiști de la Școala Gimnazială Berchișești, coordonați de doamna prof. Loredana-Elena Dura, ca și pe copiii de la Școala Gimnazială Voitinel, coordonați de prof. Doru Cureș, director; prof. Andreea-Ramona Vasiloschi-Aanei și prof. Maria Cîrdei. Și copleșiți au fost și de darurile oferite de copiii care i-au vizitat de ziua lor, ca și de cele trimise către ei dinspre mai multe școli ale județului Suceava. A fost auzit apelul repetat al organizatorilor și-au și-nceput să se așeze și pe rafturile din cămările căminelor roadele toamnei, pentru că-ntr-un astfel de cămin nevoile sunt dintre cele multe și de fiecare zi.

În acest an, școlile participante la Programul „Alege să fii mângâiere!” sunt:

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, coord. prof. Anamaria Iliesi;

Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, coord.  prof. Cristina-Maria Vrabie, prof. Ștefan Tanasă;

Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, coord. prof.  Miriam Leon-Postolache, prof. Angelica Popovici, prof.  Daniela Ciotău, prof. Beatrice Halip, prof.  Nicoleta Mitrofan, prof. Iulian Halip, prof. Florin Popovici;

Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, coord. prof. Gabriela Hisem, inspector școlar pentru limbi moderne;

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, coord. prof. Elena Mihalcea;

Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, coord. prof. Oana-Diana Onesim;

Liceul Special Câmpulung Moldovenesc, coord. prof. Monica Elena Ciuc;

Liceul Tehnologic Special Bivolărie, coord. prof. Oltița Lucan, prof. Liliana Crizantina Ungurean;

Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, coord. prof. Tiberiu Creciunescu;

Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, coord. prof. Maricica Leșan, director adjunct;

Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, coord. arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, director;

Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, coord. prof. Vasile Schipor, director; prof. Magdalena Marișca, prof. pr. Iosif Andronic;

Parohia „Sfântul Ilie” Fălticeni, coord. pr. prof. dr. Tudorel Neculau, protoiereu Adrian Dulgheriu;

Școala Gimnazială Berchișești, coord. prof. Loredana Dura;

Școala Gimnazială Bivolărie/Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Vicovu de Sus – Centru, coord.       prof. Daniela Cheaburu, director; pr. Gabriel Cheaburu;

Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia, coord. prof. Georgeta Meleștean;

Școala Gimnazială Bosanci, coord. prof. Tamara-Loredana Bujorean;

Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești/ Parohia „Sf. Nicolae” Uncești, coord. prof. Iulia Corduș, director; prof. pr. dr. Florin Grigorescu;

Școala Gimnazială ,,I. Teodorescu” Cotârgași/Parohia Frasin, Broșteni, coord. prof. Silvia-Veronica Marc, prof. Elena Bârsan, pr. Mihai Marc;

Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni, coord. prof. Maria Axinia;

Școala  Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi, coord. prof. Bogdan Filip;

Școala Gimnazială „Maria Cantacuzino” Horodniceni, coord. prof. pr. Florin Axinia;

Școala Gimnazială Ipotești/ Parohia Ipotești 1, coord. prof. pr. Gabriel Muntianu;

Școala Gimnazială Nr. 2 Mălini, coord. prof. Iuliana Hreamătă;

Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni, coord.  prof. Anca-Elena Chelba, director;

Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava, coord. prof. Monica Matei;

Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, coord. prof. Dumitru Moraru, director; prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar;

Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, coord. prof. Rodica Zimbru, director; prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar;

Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama, coord. prof. Tiberiu Creciunescu;

Școala Gimnazială Verești,  coord. prof. Mihai Avasiloaie;

Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus, coord. prof. Lăcrimioara – Măriuca Parasca, director;

prof. Constantin Fusa;

Școala Gimnazială Voitinel, coord. prof. Doru Cureș, director; prof. Andreea-Ramona Vasiloschi-Aanei, prof. Maria Cîrdei;

Școala Primară Ciomârtani, prof. Corina Beldianu;

Şcoala Gimnazială Zvoriştea  prof. înv. primar Salciuc Alina.

Iar „bunicii” pentru care copiii au fost mângâiere și bucurie astăzi sunt din: Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca; Casa Seniorilor „Viață bună”, Gura Humorului; Căminul de bătrâni al Mănăstirii Buciumeni, Fălticeni; Cǎminul pt Persoane Vârstnice Rǎdǎuți; Căminul de Bătrâni  „Sf. Ioan cel Nou” Suceava; Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Groşi – Boroaia; Asociația  „Glasul Dăruirii” din Frătăuții Noi; Căminul pentru persoane vârstnice Suha – Mălini; Centrul de Recuperare şi Reabilitare  Neuropsihiatrică Zvoriștea; Așezământul de Asistență Socială „Sfântul Andrei” Fălticeni.

Organizatorii programului reiterează constant apelul pentru sprijinirea activităților din căminele pentru persoane vârstnice și consideră a fi aceasta o grijă de fiecare zi a comunității extinse.

„Cu ce cuvinte, rupte din raiul celor care încredințează, și vindecă, și împuternicesc să vi-i povestesc? Vi-i puteți închipui. Sprijiniți în baston, cu pâsla papuceilor de casă abia șoptind pe pardoseala clădirii, ca să nu le tulbure tihna sau durerea celorlalți, privind uneori spre razele ce numără încă o toamnă peste zilele lor și le bat în fereastră, murmurând rugăciuni și întrebându-se unii pe alții de sănătatea de „azi”. Unii zâmbesc sfios, alții abia-și ascund din barbă plânsul, pe unii mi-e teamă să-i și întreb cum mai sunt, pentru că au ei pentru mine zeci de-ntrebări despre cumpăna vieții și n-am putere în cuvânt să le răspund. Unii te-ar vrea acolo doar pentru ei, măcar pentru o vreme, alții jinduiesc după clipa aceea de liniște din taina casei lor și-ar da la schimb ani, pe care și-așa nu știu dacă-i mai vor, să-și îndrepte junghiul din piept de pălitarul de la căpătâiul patului de-acasă.

Încăperile, pe care le împart în câte trei sau patru suflete și-n care-ncap trei-patru paturi și tot pe-atâtea măsuțe scunde și noptiere, au și ele poveștile lor. Sau, mai aproape de-adevăr, una și aceeași poveste. Vine o vreme când, pentru unele suflete cu care împărțim trecerea noastră pe-aici, zilele seamănă izbitor între ele și se măsoară cu ore smulse din timpul amintirilor. Zile care-ncep cu înșiruirea pe marginea dinspre perete a unui pat de cămin a câtorva lucrușoare dragi – fotografii cu nepoței ce se vor întoarce cândva de departe, câteva iconițe ce și-au pierdut și luciul și culoarea de-atâta ținut în căușul palmelor, la vremea rugăciunii, pe-alocuri o păpușă ciufulită vesel și-un ursuleț cu doar un ochi de catifea.

Dar, „bunicii” nu se plâng și nici nu se tânguie de durerea sufletului mai niciodată. Ca și cum ne-ar spune că nu-și pot îngădui să fie nimănui povară. Simt că-s înconjurați acolo, de oamenii căminului, cu grijă nesfârșită, doar împărțită între ei toți, și cu drag. Și spun cu glas tremurat că le e „aici” mai bine, că știu că Cerul i-a trimis la cămin ca să-i aline. Și să-i ascundă de singurătate.

S-alegem să le fim mângâiere! Omenia înalță și vindecă. Și-i semn de dragoste dintr-aceea ce niciodată nu moare.” (prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, inițiator și coordonator de program)

A consemnat Irina Ursachi

 Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Articolul anterior

„Ilustrații la Evanghelie”,. Expoziția artistului Ion Grigorescu organizată de Muzeul Județean Botoșani

Articolul următor

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani sărbătoreşte 20 de ani de la premiera spectacolului „Ivan Turbincă”.

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Pelerinaj la troița din Leorda, în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci

Pelerinaj la troița din Leorda, în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfântul Nicolae” Leorda sunt invitați duminică, 13 septembrie, la pelerinajul anual organizat la troița care veghează asupra...

Articolul următor
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani sărbătoreşte 20 de ani de la premiera spectacolului „Ivan Turbincă”.

Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoşani sărbătoreşte 20 de ani de la premiera spectacolului „Ivan Turbincă".

ARTICOLE RECOMANDATE

Performanță și pasiune pentru tehnologie la Palatul Copiilor Botoșani

Performanță și pasiune pentru tehnologie la Palatul Copiilor Botoșani

2 săptămâni ago
Cercuri pastorale, ședințe administrative și sfințiri. Evenimente religioase în județul Botoșani

Cercuri pastorale, ședințe administrative și sfințiri. Evenimente religioase în județul Botoșani

2 ani ago
Program pentru colectarea deșeurilor voluminoase inițiat de Primăria Botoșani

Program pentru colectarea deșeurilor voluminoase inițiat de Primăria Botoșani

1 an ago
PS Nichifor Botoșăneanul va boteza pruncul preotului paroh și va sfinți Casa parohială la Icușeni-Vale, comuna Vorona

PS Nichifor Botoșăneanul va boteza pruncul preotului paroh și va sfinți Casa parohială la Icușeni-Vale, comuna Vorona

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței