Duminică, 19 octombrie 2025, în Parohia „Duminica Tuturor Sfinţilor” din cătunul Gulioaia, satul Strahotin, comuna Dângeni, va avea un eveniment deosebit pentru comunitate, și anume sfințirea bisericii.
Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie Arhierească vor fi oficiate de Înaltpreasfințitul părinte Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un distins sobor de preoţi şi diaconi.
După sfinţire, potrivit tradiţiei, cu binecuvântarea preotului paroh Mihai Urieșu, toţi credincioşii, atât bărbați, cât și femei, se vor putea închina în Sfântul Altar.













