Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. A pătimit în cele mai dure carcere comuniste și nu a părăsit credința ortodoxă nici măcar în fața amenințării cu moartea. S-a născut în dată de 10 ianuarie 1905, în comuna Cavadinești, din fostul județ Covurlui, într-o familie simplă de agricultori, scrie doxologia.ro.
Rămânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeia săracă, însă deosebit de credincioasă. În anul 1919 începe cursurile Seminarul Teologic din Galați, iar apoi, din anul 1925, studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor, în 1929, s-a angajat cântăreț la Biserica Lucaci din Capitală, unde a funcționat aproape cinci ani, până în 1934. În 1934 s-a mutat la Huși, la solicitarea episcopului Nifon Criveanu care, la 15 august l-a hirotonit diacon, iar a doua zi – preot III la Catedrala Episcopală din Huși.
Același episcop l-a numi director al Școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală. Începând cu data de 1 noiembrie 1938, a solicitat transferul de la Huși la parohia nou înființată Parcul Călărași, din cartierul Vergului, fără biserică și fără casă parohială, într-un cartier muncitoresc și sărac. Aici, a ctitorit Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Rămânând văduv, părintele a îmbrățișat o viață de nevoință și rugăciune neîncetată.
Pentru curajul său de a propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost arestat de Securitate. Motivul – „activitate anticomunistă”. La 9 octombrie 1954, a fost condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. După condamnare, părintele Sârbu a fost purtat prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și în lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959).
La 4 decembrie 1961 a fost trimis cu domiciliu forțat în satul Viișoara, din Câmpia Bărăganului. Abia în dată de 25 februarie 1964, odată cu decretul de eliberare a deținuților politici, părintelui i s-a permis să plece unde dorește. Libertatea primită avea să fie însă una mai mult aparentă, el continuând a fi urmărit de Securitate. Întors în București, după multe piedici, în ziua de 8 aprilie 1964, Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu i s-a îngăduit să slujească în Biserica Sapienței, care fusese închisă timp de 40 de ani.
În ziua de 18 octombrie 1975, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost operat de un medic de la Spitalul Elias. În ziua de 23 octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a trecut la cele veșnice, pe patul de spital. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în data de 4 februarie 2025.















