marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Admitere liceu 2026: Elevii cu aceeași medie pot face schimb de locuri. Cererile se depun pe 29 și 30 iulie

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
29/07/2026
in Educație
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Elevii repartizați la liceu în prima etapă a admiterii 2026 vor putea solicita schimbul locurilor între ei, dacă au aceeași medie de admitere. Măsura face parte din procedura de soluționare a situațiilor speciale, iar cererile pot fi depuse sau transmise în zilele de 29 și 30 iulie, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), scrie edupedu.ro.

Schimbul de locuri este posibil doar cu acordul ambelor părți și al părinților sau reprezentanților legali, iar dosarele trebuie să conțină documentele prevăzute de procedură, inclusiv copia certificatului de naștere sau a cărții de identitate, adeverința cu media de admitere și acordul scris al părintelui elevului cu care se dorește schimbul. În cazul dosarelor transmise online este necesară și o declarație pe propria răspundere, iar pentru părinții divorțați sunt solicitate documente suplimentare privind exercitarea autorității părintești.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

27/10/2026

Conform ISMB, situațiile speciale vor fi soluționate într-o ordine clar stabilită: redistribuirea candidaților gemeni, corectarea erorilor de transcriere a opțiunilor, rezolvarea situațiilor medicale speciale, distribuirea sau redistribuirea pe locurile rămase libere pentru apropierea de domiciliu și, în final, schimburile între elevii care au aceeași medie de admitere.

Repartizarea candidaților în cadrul acestei etape va avea loc în data de 31 iulie 2026, pe locurile rămase disponibile după repartizarea computerizată și după admiterea la liceele și clasele cu probe de aptitudini.

În ceea ce privește calculul mediei de admitere, aceasta este reprezentată exclusiv de media generală obținută la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică a notelor de la probele examenului, cu două zecimale, fără rotunjire.

Atunci când doi sau mai mulți candidați au aceeași medie de admitere, departajarea se face, în ordine, după media generală de absolvire a claselor V–VIII, nota la Limba și literatura română, nota la Matematică și, după caz, nota la Limba maternă. Dacă și aceste criterii sunt identice, toți candidații aflați pe ultimul loc sunt declarați admiși la opțiunea respectivă.

Marți a fost ultima zi în care elevii și părinții au putut confirma locurile obținute în clasa a IX-a, conform calendarului oficial al admiterii în învățământul liceal de stat.

Mai multe informații aici: edupedu.ro

Tags: Liceul
Articolul anterior

Au început lucrările la Centrul Multifuncțional pentru Copii din Ștefănești. Investiție de peste 11,3 milioane de lei din fonduri europene

Articolul următor

Au început înscrierile la Festivalul-concurs Național de Muzică Folk „Seri Eminesciene”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Toamna, anotimpul culorilor și al bogăției naturii, a devenit o sursă de inspirație pentru preșcolarii, părinții și cadrele didactice de...

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Botoșani a organizat sâmbătă, 24 octombrie, cea de-a X-a ediție a Concursului Județean de...

Articolul următor
Memorialul Ipotești angajează inginer de sistem debutant

Au început înscrierile la Festivalul-concurs Național de Muzică Folk „Seri Eminesciene”

ARTICOLE RECOMANDATE

Sărbătoarea „Pogorârii Sfântului Duh” cinstită la o Biserică din municipiul Botoșani

Sărbătoarea „Pogorârii Sfântului Duh” cinstită la o Biserică din municipiul Botoșani

2 ani ago
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Laurențiu, arhidiaconul

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Laurențiu, arhidiaconul

1 an ago
Voucherele de vacanță pentru profesori și alți angajați din școli în anul 2026

Voucherele de vacanță pentru profesori și alți angajați din școli în anul 2026

10 luni ago
VIDEO: Pr. Protos. Sofian Costea – Sentimentul de vinovăție în taina spovedaniei și în viața de zi cu zi

(Video) Între DARUL lui Dumnezeu și „DAR”-ul omului: Unde am pierdut recunoștința?

7 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței