În anii 1980 (și cu atât mai mult înainte), în ciuda faptului că nu se găsea aproape nimic, când se apropiau Crăciunul, Paștele sau o aniversare în familie, românii se dădeau peste cap și, de unde – de neunde, făceau rost de ceva de-ale gurii ca să poată aduna familia ori prietenii în jurul aceleiași mese, să se bucure împreună de sărbătoare, scrie ziarullumina.ro.
Dar nu numai atât. Și în restul anului ne vizitam frecvent unii pe alții, iar în acele ocazii conta prea puțin cu ce puteam servi musafirii: o cafea – fie ea și nechezolul vândut sub eufemisticul nume de „cafea cu înlocuitori” -, un pahar de vin făcut la țară, un sendviș cu parizer sau nici măcar atât, pentru că scopul principal era să fim împreună, discutând despre diverse, inclusiv despre Ceaușescu și comunism, cu toate riscurile implicate.
Astăzi, cel puțin în orașele mari, vizitele acasă par a fi intrat pe calea extincției. Nu ne mai frecventăm unii pe alții sau, dacă o facem, trebuie să ne anunțăm cu mult înainte, ca să aibă gazdele suficient timp să se pregătească la un nivel de-a dreptul protocolar. Ironia istoriei face să fi cvasi-dispărut obiceiul invitației acasă la o cafea și un pahar de vorbă tocmai acum, când toată lumea are cafea adevărată, iar de vorbit se poate vorbi despre orice fără niciun risc.
Cu ani în urmă, te împrieteneai cu una sau mai multe familii de pe scara blocului și acelea îți puteau suna oricând la ușă. Dacă aveai treabă, nicio supărare, fie veneau altădată, fie te asistau sau chiar te ajutau la treabă. Azi, din cincizeci de familii de pe scara unui bloc de zece etaje, abia dacă știi cum se cheamă trei-patru, dialogurile, când îi întâlnești, se reduc la „Bună ziua! – Bună ziua!”, eventual „Ce mai faceți? – Bine, mulțumesc!” și nici unul nu ți-a intrat vreodată în casă. Sau tu în a lui.
Nu se prea mai organizează acasă nici măcar petreceri aniversare. Dacă-ți permiți, îți faci ziua în oraș, dacă nu – n-o faci deloc.
E drept, există și un alt unghi din care poate fi privită această schimbare de obiceiuri. Înainte de Decembrie 1989 nu-ți făcea nici o plăcere să organizezi ori să fii invitat la o masă la restaurant, care nici nu avea mare lucru de oferit, dura o eră până venea ospătarul cu mâncarea, se mai și închidea la ora 22:00 (și, cu câteva minute înainte, se stingeau luminile câteva secunde, să te simți să pleci), și, colac peste pupăză, conducerea superioară de partid și de stat decisese să se scoată perdelele de la geamuri, probabil ca să poată vedea clasa muncitoare cum se-mbuibă cei care-și permit să meargă la restaurant și care astfel mâncau ca-n acvariu, de-ți stătea îmbucătura în gât.
În același timp, în acele vremuri pe care azi unii le regretă, era preferabil să te-ntâlnești acasă cu ai tăi, ca să poți discuta cât de cât liber, deși turnători se mai găseau și printre oamenii apropiați.
Azi am ajuns în extrema cealaltă, prin revelioanele petrecute cu câteva sute sau chiar mii de oameni la un loc. Psihologic, s-ar putea să fie o formă de eliberare și de exorcizare a fricii de altădată.
Și totuși, la noi, la români, încă supraviețuiesc mesele în familie, fie și măcar la cele două mari sărbători creștine, Paștele și Crăciunul. Acestea, cel puțin, nu sunt obiceiuri pe cale de dispariție, și asta pentru că există ceva mai presus de mâncare, băutură și discuții!
